
Appscend are plăcerea de a anunța prima aplicație mobilă dezvoltată pe platforma sa, care integrează Layar Player. Aplicația face activitățile de căutare, vizualizare și conectare la cel mai mare portal de imobiliare din România, www.imobiliare.ro, mai simplă ca oricând, printr-un simplu clic. "Suntem angajați să îi ajutăm pe dezvoltatorii de aplicații mobile să fie mai productivi și mai eficienți. Folosind platforma noastră, se pot concentra pe a câștiga mai mulți bani și mai puțin pe procesul de dezvoltare. Îi invit să profite de oferta noastră limitată și să își construiască o aplicație gratis. Sunt sigur că acesta va fi începutul unei frumoase prietenii", precizează Sebastian Văduva, CEO Appscend.
Folosind setul de instrumente deosebit de puternice pentru construirea de aplicații de la Appscend, procesul de dezvoltare a durat mai puțin de o zi, reducând semnificativ costurile dezvoltării unei aplicații mobile comparativ cu modalitatea de dezvoltare tradițională.
"Întreaga implementare a durat trei săptămâni, însă Appscend a dezvoltat întreaga interfață cu utilizatorul pentru aplicația noastră mobilă în doar o zi, ceea ce a fost extraordinar de util. Practic, această aplicație integrează biblioteca Layar conectată la serverele www.imobiliare.ro, trimite coordonatele GPS și criteriile de căutare a proprietății, afișând o listă a proprietăților situate într-o anumită zonă", precizează Lucian Daniliuc, Online Development Team Leader la www.imobiliare.ro.
Prin lansarea aplicației Augmented Reality, cea mai nouă platformă de dezvoltare a aplicațiilor mobile, Appscend demonstrează că poate facilita dezvoltarea de aplicații personalizate 100%, cu semnificativ mai puțin timp și mai puțini bani decât pe căile clasice.
La trei luni de la lansarea oficială, Appscend are peste 400 de utilizatori și peste 30 de aplicații live în Apple App Store. În prezent sunt active peste 400 de aplicații iar până la sfârșitul anului, Appscend estimează că vor fi desfășurate încă peste 300 de aplicații în App Store. Momentan, aplicațiile mobile susținute de Appscend rulează pe mai bine de 30.000 de dispozitive iOS.





