
Orange si Parrot au adus în România AR Drone, primul elicopter care poate fi controlat prin iPhone, iPod sau iPad cu ajutorul sistemului Wi-Fi integrat. „În 2008 Orange aducea pentru prima data iPhone în România. Dupa lansarea iPhone 4 de anul trecut, venim cu o noua propunere pentru împatimitii Apple: o jucarie revolutionara pentru cei pasionati de gadgeturi si nu numai. Cu AR Drone vrem sa oferim clientilor o noua modalitate de divertisment, în pas cu tendintele tehnologice de astazi. Elicopterul de la Parrot reprezinta începutul unei noi serii de produse, cea a jucariilor inteligente. De acum jocurile de pe telefon se muta din spatiul virtual în spatiul real", precizeaza Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer, Orange România.
AR Drone este foarte usor de pilotat atât în casa, cât si afara, si efectueaza manevre de zbor întocmai ca un elicopter real. Are doua camere de luat vederi, una în fata si una dedesubt, îndreptata catre sol, si datorita tehnologiei Augmented Reality, camerele transmit imaginile în timp real pe iPhone, iPod touch sau iPad. Astfel, navigarea devine mult mai interactiva.
Pentru a pilota AR Drone este necesara aplicatia AR.FreeFlight. Aceasta poate fi descarcata gratuit din meniul App Store al iPhone/iPod touch/iPad si îi învata pe utilizatori sa piloteze si sa exerseze de la miscari de baza în modulul de începator, pâna la manevre avansate în modulul de expert. Utilizatorii dornici de competitie sau batalii aeriene pot opta pentru AR.Pursuit, un joc interactiv în care poti lupta cu un alt AR Drone din aceeasi retea Wi-Fi.
AR Drone poate fi achizitionat la un pret de 319 euro. Elicopterul este disponibil pentru comanda din 14 februarie în magazinul online si din 25 februarie în magazinele Orange.





