.

Hackerii au spart baza de date a clienților companiei aeriene germane Lufthansa, precizează publicația Der Spiegel și DPA, citate de Agerpres. Lufthansa a precizat pentru DPA că a luat măsuri prompte, dar a recunoscut 'că nu a reușit să prevină accesul ilegal la dosarele unor clienți'. Potrivit Der Spiegel, hackeri neidentificați au accesat datele utilizatorilor site-ului LH.com și conturile lor de călătorie. În atac a fost folosită metoda 'botnet', o rețea de calculatoare infectate care operează programe sub o comandă comună, pentru a încerca o gamă foarte mare de nume de utilizatori și parole, generate aleatoriu, până la găsirea unor combinații care funcționau.