.

Vânzarea online în România e în creștere în 2011 față de 2010, îndreptându-se spre produse electronice, telefoane, parfumuri, cărți, multimedia, cadouri, bilete de avion și multe altele. Un studiu făcut de GPeC (Gala Premiilor e-Commerce) pe comerțul electronic din 2010 arată că un cumpărător român ține cont de următoarele criterii la achizițiile online: prețuri mai mici decât în magazinele tradiționale (57.79%), evaluare de către o entitate independentă și de încredere (39.90%), transparența pe site a părerilor clienților (37.89%), gamă mult mai variată de produse (34.87%), livrare rapidă (31.86%) și imagine pozitivă în presă (28,04%).

La sfârșitul lunii august se lansează BookLand, librăria online cu o ofertă considerabilă de carte, muzică și film, unde utilizatorii se pot autentifica și pot comunica prin comment-uri și review-uri.

Proiectul reprezintă un parteneriat între Mihaela Petrovan (General Manager More Than Pub, inițiatorul târgului de carte urban BookLand) și Costel Postolache (ex-General Manager Nemira), beneficiind de serviciile unui furnizor strategic pe partea logistică - Rentrop & Straton.

O viziune la fel de proaspătă ca și organizarea unui târg de carte în mall, extensia acestuia într-o librărie online fiind o opțiune naturală pentru acest brand tânăr. Va avea o interfață simplă și accesibilă, intenția celor doi promotori fiind de a transforma în scurt timp librăria într-un proiect editorial complex. Inițiatorii speră ca navigarea facilă, oferta larga și livrarea promptă să transforme BookLand în cel mai primitor librar de pe net-ul românesc.