.

Microsoft Business Solutions-Navision 4.0 creează noi oportunități de dezvoltare pentru companii. Ușurința utilizării și implementării precum și includerea unor funcționalități inovative oferă companiilor libertatea de a se concentra pe creșterea afacerii lor.

Răspunzând cererilor clienților pentru o mai mare simplitate și capacitate de analiză sporită a informațiilor de afaceri critice, mai mult control asupra operațiunilor financiare și îmbunătățiri ale operațiunilor pentru companii, Microsoft a prezentat miercuri 22 iunie clienților din România, în avanpremieră, Microsoft® Business Solutions-Navision® 4.0, localizat în limba română și adaptat cerințelor legislative din România. Dezvoltat la nivel mondial pentru 41 de variante localizate, Microsoft Navision 4.0 este cea mai recentă versiune a unei suite de produse care este folosită în prezent de aproximativ 46.000 de organizații.

Microsoft Navision 4.0 a fost dezvoltat specific pentru companiile mijlocii care vor să se concentreze pe creșterea și îmbunătățirea operațiunilor de afaceri. Soluția Navision poate fi implementată rapid, adaptată și administrată fără perturbarea activităților actuale de business; integrează analize financiare, de producție, distribuție, relația cu clienții și furnizorii, precum și informațiile de tip e-commerce, într-un proces simplificat și unitar.

Acest produs major, realizat după achiziția Navision de către Microsoft Corporation, cuprinde funcționalități și dezvoltări suplimentare create să ajute organizațiile să-și creeze avantaj competitiv în mediul de afaceri globalizat. Microsoft Navision 4.0 este destinat segmentului companiilor sau organizațiilor mijlocii, precum și pentru divizii sau filiale ale unor companii mari, care au nevoie de partajarea unei soluții informatice pentru aproximativ 100 de utilizatori.

Microsoft Navision 4.0: Tehnologie îmbunătățită pentru piața globalizată
Microsoft Business Solutions a anunțat anul trecut strategia sa generală de dezvoltare, concentrată pe inovația integrată și viziunea de a crea software care transformă modul de lucru pentru milioanele de organizații existente la nivel mondial. Fiecare dintre pilonii acestei strategii - experiența imbunatatita a utilizatorilor, aplicații intuitive, conectivitatea crescută, reducerea costului de utilizare (TCO) și implementarea de procese adaptive - adresează o zonă fundamentală, în care tehnologia și cerințele afacerilor se întâlnesc.

"Clienții din piețele emergente, așa cum este și România, au nevoie de aplicații care să răspundă propriilor cerințe și modele de business, să faciliteze creșterea afacerilor și să fie conforme cu legislația locală. Companiile care achiziționează soluțiile ERP construite de partenerii din România pe platforma MBS -Navision pot obține funcționalitățile îmbunătățite ale sde care au nevoie la prețuri competitive, mai mici decât cele ale altor produse internaționale" - a declarat Ovidiu Artopolescu, director executiv Microsoft România.

Microsoft Navision 4.0: Oportunitate și provocare pentru partenerii Microsoft Business Solutions
Unul dintre cele mai importante beneficii ale Microsoft Navision este posibilitatea pe care o oferă partenerilor să dezvolte produse suplimentare ("add-ons") și extensii pentru industrii verticale. Microsoft Navision 4.0 include instrumente îmbunătățite pentru upgrade, care reduc investițiile necesare și timpul de implementare. Noul format XML, încorporat în platforma Microsoft Navision 4.0, crește posibilitățile de adaptare a produselor dezvoltate și îmbunătățește performanța generală a soluției de colaborare și schimb de documente.

"Microsoft Navision 4.0 este o platformă puternică și agilă. Ne așteptăm să dezvoltăm noi oportunități de colaborare cu partenerii noștri, care vor începe cât mai curând dezvoltarea de soluții împreună cu Microsoft. Considerăm că oportunitatea cea mai mare vine din faptul că partenerii noștri sunt din ce în ce mai concentrați pe soluții verticale, răspunzând unor cerințe specifice ale clienților. Având direcția corectă și un produs foarte bun pe care să lucreze, partenerii noștri vor fi mai competitivi, prin oferirea către clienți a unui raport preț/calitate avantajos." - a declarat Paul Micheș, SMS&P Manager Microsoft România.

Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați site-urile: www.microsoft.com/romania și www.microsoft.com/romania/mbs

Produsele și serviciile Microsoft Business Solutions se referă la aplicații pentru managementul financiar, managementul relațiilor cu clienții și managementul lanțului de ofertare pentru companii mici și mijlocii, organizații de dimensiuni mari, precum și divizii ale companiilor globale. Oferite cu ajutorul unei rețele de parteneri ce furnizează servicii specializate, aceste aplicații integrate pentru managementul afacerilor contribuie semnificativ, împreună cu celelalte aplicații din portofoliul Microsoft, la optimizarea proceselor din cadrul întreprinderilor. Lista de parteneri Microsoft Business Solutions în România este disponibilă la www.microsoft.com/romania/mbs.
Fondată în 1975, Microsoft (Nasdaq "MSFT") este lider global în furnizarea de software, servicii și soluții care ajută oamenii și mediul de afaceri să-și valorifice la maxim propriul lor potențial.
Misiunea Microsoft România este creșterea satisfacției partenerilor și utilizatorilor tehnologiei de vârf Microsoft, contribuind cu profesionalism și onestitate la dezvoltarea industriei IT locale, prin transpunerea modelului de business al corporației.