.

Un mult-așteptat editorial despre IFA 2010, cel mai mare târg mondial dedicat „consumer electronics", poate să mai aștepte, întrucât mai nici una dintre companiile IT prezente la Berlin cu sucursale românești nu au avut alocate acțiuni de marketing în acest sens. Mai acute, în aceste zile sunt alte fapte. În numai câteva zile cât am lipsit din frumoasa țărișoară, nebranduită, însă furată oficial pe banii noștri, s-au schimbat 6 miniștri, a fost executat un polițist cu o sticlă în cap, iar noul ministru de Finanțe s-a gândit el să crească cuantumul impozitului pe dreptul de autor. Toate astea, deodată. Mai mult, umblă info-zvonuri prin țară că foamea acută de bani îi face pe cei care taie și spânzură să râvnească la banii operatorilor de comunicații mobile. Adică la o supra-impozitare a apelurilor la ambele capete, ca la americani. În acest fel gândesc oamenii ce produc zilnic daune țării ăsteia că vor apărea mai mulți bani la buget din taxele și impozitele culese de la operatori, cărora le-ar crește implicit veniturile din dubla taxare. Până unde ar putea duce această operație periculoasă? Un prim pas e pe cale să se înfăptuiască…

ANCOM vrea să modifice regimul de autorizare a operatorilor

ANCOM, autoritatea de reglementare în comunicații a lansat astăzi, spre dezbatere publică, un proiect de decizie pentru modificarea regimului de autorizare a operatorilor, în vederea clarificării modului de completare a fișei de descriere a rețelelor și a listei localităților în care se furnizează rețele. „În urma reuniunilor cu industria, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a constatat că sunt necesare anumite modificări menite să clarifice modul de completare a Fișei de descriere a rețelelor și serviciilor și a Listei localităților în care se furnizează efectiv rețele publice terestre la punct fix pe suport fizic", anunță oficialii ANCOM. Astfel, reglementatorul a completat fișa cu enumerarea exemplificativă a tehnologiilor actuale - CATV, DVB-C/Mx și IPTV - utilizate pentru retransmisia programelor media audiovizuale. „În cadrul Fișei de descriere a rețelelor și serviciilor (anexa 3 a Deciziei 338/2010), ANCOM propune introducerea unei secțiuni noi cu scopul de a obține informații exacte referitoare la infrastructura (proprie sau aparținând unui terț) utilizată de operatori pentru furnizarea fiecărui serviciu indicat în autorizarea generală", propune ANCOM. Proiectul de decizie supus consultării publice propune și introducerea unui set de parametri tehnici pentru rețelele de comunicații electronice utilizate pentru retransmisia serviciilor de programe audiovizuale. „Măsurile propuse sunt menite să protejeze interesele utilizatorului final în relația acestuia cu furnizorii, parametrii tehnici propuși fiind esențiali pentru asigurarea existenței unor rețele publice de comunicații capabile să retransmită serviciile de programe audiovizuale la un nivel al semnalului care să reflecte corect din punct de vedere tehnic programele audiovizuale retransmise în cadrul rețelei", susțin oficialii ANCOM. Furnizorii care au fost deja autorizați să furnizeze rețele/servicii de comunicații electronice în baza Deciziei 338/2010 nu mai trebuie să transmită o nouă fișă de descriere a rețelelor și serviciilor. Pentru a nu crea o situație defavorabilă celor care se află în curs de reautorizare, vechile formulare vor fi utilizate în paralel cu noile formulare pentru o perioadă de 10 zile de la data intrării în vigoare a proiectului. Proiectul de decizie poate fi consultat pe pagina de internet a ANCOM, persoanele interesate fiind invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la 7 octombrie.

Noaghea (PPR): O nouă mărire a taxelor - mai puține publicații

Cosmina Noaghea, președintele Patronatului Presei Române (PPR), a declarat, pe 4 septembrie despre proiectul de ordonanță al Guvernului ce vizează creșterea impozitării drepturilor de autor, că acesta va însemna probabil mai puține publicații și mai puține informații pentru cititori, conform Mediafax. „Nimic din ce s-a întâmplat nu e firesc", susține Noaghea, subliniind că proiectul de ordonanță de urgență al Guvernului este o nouă lovitură împotriva presei. „În condițiile în care presa trece printr-o perioadă foarte complicată, o nouă mărire a taxelor va însemna, probabil, mai puține publicații și mai puține informații care ajung la cititori. Nu știu dacă reacțiile asociațiilor profesionale vor fi luate în calcul, după cum s-a văzut și în cazul taxelor pe care trebuie să le plătim acum", adaugă Noaghea.

CTP: Nici acești bani smulși liber-profesioniștilor nu vor stopa degringolada

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, pe 4 septembrie, că nici banii care urmează să fie smulși liber-profesioniștilor - prin proiectul de ordonanță de urgență al Guvernului care vizează creșterea impozitării drepturilor de autor - nu vor stopa degringolada actuală. „Este o acțiune care se înscrie în căutarea disperată de bani a unui Guvern lipsit de orice gândire economică tactică", susține Cristian Tudor Popescu. „Sunt atacate cu predilecție categoriile sociale care nu se pot grupa pentru proteste colective, așa cum sunt liber-profesioniștii, dar nici acești bani care urmează a le fi smulși liber-profesioniștilor nu vor stopa nicidecum degringolada și atunci Guvernul se va năpusti și asupra altor categorii sociale", a mai spus acesta.

Indira Crasnea (CRP): Statul ne jumulește zicându-ne că ne protejează

Intenția Guvernului de a dubla impozitarea drepturilor de autor este o dovadă că statul a descoperit în aceste venituri „o gâscă de jumulit", a declarat și președintele Clubului Român de Presă (CRP), Indira Crasnea. „Autoritățile încearcă să potolească foamea bugetară apelând la cea mai primitivă metodă: jumuleala. Statul ne jumulește zicându-ne că ne protejează. Și cel mai ușor este să le smulgi penele jurnaliștilor și artiștilor", crede Crasnea. Ea a mai declarat că „s-a săturat" să audă cum cei din industria mass-media sunt etichetați ca „șmecheri evazioniști". „M-am săturat să aud cum suntem calificați ca șmecheri evazioniști, pentru că s-au descoperit niște șoferi pe drepturi de autor. M-am săturat de ipocrizia celor de la guvernare, care ne cheamă pe la seminarii ca să îndulcească hapul cu modificarea Codului fiscal, ca pe urmă să aflăm că, pe șest, impozitele se vor dubla", a spus Crasnea. Președintele CRP a mai afirmat că „surzenia" guvernanților este dovada faptului că disprețuiesc și refuză dialogul „real" și preferă „conversațiile de florile mărului". „Le-am întins mâna, am crezut că putem dialoga instituțional. Poate ar trebui să le arătăm pumnul. Credeți-mă, pumnul se poate arăta și acționa eficient într-un fel foarte european", a pretins președintele CRP. Crasnea a mai spus că președintele Traian Băsescu a cerut contribuabililor să aibă grijă de ei și să nu lase această grijă altora, inclusiv statului. „Vom face cum a spus domnul președinte, vom avea grijă să nu ne ia statul pielea. Ne vom achita dările, dar nu le vom mai întinde mâna celor care vor să ne ia mai mult și mai mult", a concluzionat președintele CRP.

Cum vrea statul să pedepsească presa?

Pe 2 septembrie a fost supus dezbaterii publice un proiect de modificare și completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal - care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 și să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011 -, ce prevede că persoanele cu venituri din activități independente vor plăti contribuții de asigurări sociale de cel puțin 25,36% și până la 35% din venituri, aproape dublu față de nivelul actual. Astfel, contribuția de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10% la 24,43%, contribuția de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru șomaj, de la 0,5% la 0,78%. Prin proiect se mai introduce o contribuție pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate de 0,85% și o contribuție de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale de 0,15%-0,85%, diferențiată în funcție de clasa de risc.

Asigurarea în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate va fi voluntară pentru persoanele care realizează venituri comerciale, cele care realizează venituri din profesii libere, persoanele care încasează venituri din drepturi de proprietate intelectuală în mod individual sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente și pentru cele care au calitatea de asociați, comandari sau acționari, membri ai asociației familiale care realizează venituri. Astfel, persoanele care obțin venituri din activități independente vor plăti cel puțin 25,36% din venituri, restul contribuțiilor fiind voluntare. Potrivit legislației în vigoare, persoanele care obțin venituri din activități independente plătesc contribuții pentru pensie, sănătate și șomaj în cuantum total de 16,5% .

De asemenea, asigurarea în sistemul publice de pensii va fi voluntară pentru persoanele care realizează venituri impozabile din cedarea folosinței bunurilor, persoanele cu încasări din activități agricole supuse impozitului pe venit, celor cu remunerații din transferul proprietăților imobiliare, altele cele decât patrimoniul personal, dar și pentru cele cu venituri din alte surse. Toate categoriile de mai sus vor face însă plăți către sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Pentru persoanele care plătesc contribuții de asigurări, baza de calcul va fi limitată la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie și nu poate fi mai mică decât un salariu de bază mediu brut pe țară. Inițiatorii proiectului susțin că este nevoie atât de lărgirea bazei de calcul a contribuțiilor sociale, cât și de corelarea prestațiilor de asigurări sociale cu sumele plătite de contribuabili pentru asigurările sociale obligatorii, cu respectarea principiului solidarității sociale. Legea 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată și completată în iunie 2010 prin OUG 58. Prin noile prevederi, din iulie 2010, persoanele care obțin venituri de natură profesională, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate să plătească pentru acestea contribuții de asigurări sociale pentru șomaj, pensie și asigurări de sănătate.

Premierul Emil Boc a discutat, pe 3 septembrie, într-o întâlnire informală, cu noii miniștri ai Muncii și Finanțelor, Ioan Botiș și Gheorghe Ialomițianu, despre modificările la OUG 58/2010 și la normele de aplicare a acesteia. Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a declarat după întâlnire, că modificările la OUG 58/2010 și la normelor de aplicare a acesteia vor fi definitivate după dezbaterea lor în Consiliul Economic și Social, urmând să fie prezentate spre adoptare în ședința de săptămâna viitoare a Guvernului.