Continuând succintele prezentări ale ideilor celor mai de seamă reprezentanți ai gândirii noii societăți comunicaționale, ne-am oprit de data aceasta asupra analizelor lui Baudrillard ce constau într-o regândire a teoriilor sociale și politice în lumina dezvoltării cunoscute de societatea tehnologică, media și consumerism. Acestea au dus la formarea unei lumi noi, a Postmodernismului, în care valorile au căpătat alte înțelesuri.
Pentru Baudrillard, modernitatea este era producției caracterizată prin dezvoltarea capitalismului industrial și prin hegemonia clasei burgheze, în timp ce postmodernismul este era simulării dominată de semne, coduri și modele. Baudrillard interpretează modernitatea ca pe un proces de explozie a mecanizării, tehnologiei și a relațiilor de piață, în timp ce în societatea postmodernă este vorba despre o implozie de diferențieri între cultura joasă și cea înaltă, între aparență și realitate.
Într-o societate presupusă ca fiind suprasaturată de mesaje media, informațiile și înțelesurile sfârșesc prin a deveni zgomote fără sens și din această perspectivă, informația neutralizează sau distruge în mod direct înțelesul. Baudrillard face referire aici la un model media tip 'gaură neagră' de semne și informații care absorb toate conținuturile într-un zgomot cibernetic ce nu mai comunică mesaje cu înțeles. Chiar dacă la începuturile sale artistice nega consacrata formulă a lui Marshall McLuhan conform căreia 'mediumul este mesajul', aceasta îi va ghida principiile de mai târziu ce postulează rolul primordial al media în crearea lumii postmoderne. Pentru Baudrillard, 'mediul este mesajul înseamnă nu numai sfârșitul mesajului, dar și al mediului. În plus, el sugerează că media intensifică masificarea prin producerea unor audiențe de masă și masificări de idei și experiențe. Pe de altă parte, însă, afirmă că masele absorb toate conținuturile media, cerând și obținând mai mult spectacol și divertisment, erodând astfel limita dintre media și real.
Pentru Baudrillard, funcția mass-media este de a preveni orice tip de răspuns din partea audienței, de a izola indivizii și de a-i atrage într-un univers al simulacrului în care este imposibil să se facă diferența între spectacol și realitate și în care indivizii preferă spectacolul. Media au devenit instrumente prin care sfera privată, cu regulile, ritualurile și intimitatea sa sunt exteriorizate, devenind transparente, așa încât în societatea mediatică, era interiorizării și a subiectivității dispare, fiind înlocuită cu cea a obscenității, fascinației, a instantaneității și a transparenței, în care toți au acces la intimitatea celorlalți.
În plus, media electronice nu au nimic în comun cu miturile, istoria sau cu ideologiile, implicând audiența într-o experiență unidimensională, ce se definește mai degrabă printr-o absorbție pasivă de imagini decât printr-un proces activ de producere de semnificații. Așadar, lucrările lui Baudrillard dezvăluie o adevărată tehnofobie, dar și nostalgia după comunicarea interpersonală pe care o preferă (fiind comunicarea autentică) abstractei comunicări prin media.
Cyberspace: Internet,
virtualitate, postmodernism
Societatea omenească a intrat într-o nouă lume, cea de pe ecranele computerelor. În această nouă configurație, Net-ul depășește stadiul de a inter-relaționa în rețea întregul glob, creând o lume metaforică în care promisiunile noului sunt din ce în ce mai ademenitoare, dar în care conceptul lumii devine din ce în ce mai problematic. În ipostazele sale de artefact tehnologic și imagine populară, Internetul oferă posibilitatea explorării lumii, fiind cadrul topologic ce configurează 'autostrada informației'. Din perspectiva lui Baudrillard, această dimensionare a Internetului ca un teren cibernetic subminează distanța simbolică dintre metaforic și real. Societatea informațională depinde de o topografie virtuală în care viteza, mișcarea și direcționarea devin posibile. Mișcarea se poate transforma într-o experiență vizuală în care privitorul interacționează mai degrabă cu imagini virtuale decât cu lumea fizică.
Departe de a mai fi o metaforă a schimbării, Internetul devine o formă a realității virtuale. Mișcarea, viteza și navigarea își pierd înțelesul de bază, câștigând însă sub aspectul unor simulări tehnologice. Acest transfer de putere de la real la hyperreal este semnul garanția dominației noilor tehnologii comunicaționale.
Pentru Baudrillard, conceptul de hyperrealitate este un instrument extrem de util în analiza socială a societății mediatice, cibernetice și informaționale. Perspectiva conform căreia imaginea călătoriei prin cyberspace prezintă o lume metaforică din spatele ecranului computerului, care nu mai reprezintă lumea pentru că a ajuns să fie chiar ea lumea, sugerează că acest concept al spațiului cibernetic abandonează lumea de până acum pentru o alta a transparenței și a instantaneității, a vitezei.
Tehnologia creează o realitate virtuală care distruge distanțele, dizolvând spațiul și timpul. 'Omul telecomputer' experimentează parcurgerea unor distanțe amețitoare, putând fi simultan în mai multe locuri, ceea ce corpului omenesc îi este imposibil. Extrapolând, chiar și afacerile internaționale dispar, fiind înlocuite de o lume simulată a rețelelor internaționale. Pe măsură ce Internetul se îndreaptă din ce în ce mai mult spre visul său de conectivitate totală, metaforicul spațiu cibernetic devine spațiul hyperreal, mult mai important decât spațiul real pe care îl putea simula cândva.
Dar chiar dacă ne pare vie, informația moare în fața noastră, imediat ce ne intră în computer. Și tocmai pentru că este atât de 'prezentă', ea dispare de tot. Informația se banalizează, devine loc comun prin chiar accesarea sa. Ni se oferă artefacte de informație, artificii, jocuri de lumini și de umbre. Suntem în preistoria postmodernă a informației, iar hipertextul este doar o invitație la lenea gândirii, atât de bine implementată în societatea tehnologiei, este o invitație la un simulacru de lectură, la 'marea simulare', la marele simulacru al culturii acestui nou secol.
