.

IBM și Biblioteca Universității Wroclaw din Polonia au anunțat un proiect științific național de conservare și digitalizare a aproximativ 800.000 de pagini ale unor manuscrise, cărți și hărți europene care datează din Evul Mediu care nu au fost accesibile publicului până acum. „Conservarea documentelor noastre culturale străvechi este un proiect major care prezintă lumii întregi patrimoniul cultural polonez", precizează Grzegorz Dobranowski, Business Partner Organization Director, IBM Polonia. „Datorită abordării IBM Smarter Computing în ceea ce privește IT-ul, va fi mai ușor pentru bibliotecă să colecteze, gestioneze și catalogheze conținutul, asigurând Europei și lumii întregi accesul la patrimoniul cultural al Poloniei"

Soluția IBM constă în servere System x și sisteme Storage și ajută Biblioteca Universității Wroclaw din Polonia să digitalizeze, să gestioneze și să ofere acces online rapid pentru manuscrise, cărți și hărți rare, majoritatea datând din Evul Mediu, oferind o capacitate totală de 300 terabytes.

Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, creează în Polonia, cea mai mare arhivă digitală de manuscrise medievale și atlase geografice străvechi. Proiectul utilizează o soluție care cuprinde servere IBM System x, discuri de stocare și soluții SAN pentru a răspunde provocării create de Big Data privind gestionarea și oferirea unei cercetări rapide și a unor servicii de identificare într-un volum de aproape 300 terabytes de informații.

„Misiunea Bibliotecii Universității Wroclaw este de a proteja, conserva și asigura un acces extins la moștenirea culturală a Poloniei", precizează Adam Zurek, Director al Departamentului de Documentație Științifică al Patrimoniului Cultural, Biblioteca Universității Wroclaw. „Am ales IBM pentru a ne ajuta să identificăm, să alegem și să implementăm o soluție în conformitate cu obiectivele noastre în vederea digitalizării documentelor bibliotecii și punerea acestora la dispoziția publicului într-un mediu online extins. Datorită soluției IBM Smarter Computing, biblioteca noastră și-a mărit potențialul reprezentând o resursă educațională pentru studenții și cercetătorii din Europa și din întreaga lume."

Biblioteca Universității Wroclaw fondată in 1811, păstrează documente unice precum manuscrise medievale și publicații vechi tipărite, care includ lucrări ale lui Martin Luther, Cervantes și Shakespeare, precum și hărți rare sau texte liturgice. Biblioteca folosește un sistem IBM constând în Servere IBM System x și sisteme Storage pentru a conserva în sistem digital 800.000 de pagini ale acestor documente rare și pentru a le putea expune online în premieră.

Biblioteca Universității Wroclaw fondată in 1811, păstrează documente unice precum manuscrise medievale și publicații vechi tipărite. Una dintre cele mai valoroase comori este "Statuta synodalia episcoporum Wratislaviensium" ce conține textele rugăciunilor zilnice, tipărite pentru prima oară în limba poloneză de către Kasper Elyan in 1475.

Alte texte culturale prețioase: "Legenda major de Beata Hedwigi," publicat de Konrad Baumgarten în 1504, și primele publicații ale lui Martin Luther, Miguel de Cervantes și William Shakespeare. De asemenea, arhiva include mii de hărți vechi tipărite, precum lucrarea "Portolan Atlas" caligrafiată de către celebrul cartograf Battista Agnese.

Până acum, aceste documente au fost acesibile doar pentru un număr restrâns de studenți și oameni de știință. Prin acest proiect de digitalizare, Biblioteca Universității Wroclaw poate să ofere acum acces la aceste materiale oricărei persoane prin intermediul Internetului.

IBM a realizat o platformă IT bazată pe servere IBM System x 3550 M3, sisteme IBM Storwize V7000 Unified Disk și sisteme Storage SAN24B-4 Express. Soluția ajută la colectarea, conservarea, stocarea, gestionarea și indexarea tuturor tipurilor de conținut digital, incluzând texte, imagini, documente audio și video. Funcția IBM System Storage Easy Tier gestionează automat și fără interferențe datele accesate frecvent, eliminând intervențiile manuale atunci când sunt solicitate volume mari de informație. Acest lucru permite cititorilor deschiderea, vizualizarea, extragerea și explorarea online a documentelor bibliotecii, într-o manieră rapidă.

În timpul implementării, au fost digitalizate 1,100 de manuscrise medievale alături de documente vechi tipărite, hărți și muzică. Peste 140 de documente deja conservate și un album de 360 de pagini vor fi publicate în curând.

Sistemul a fost implementat la Biblioteca Universității Wroclaw de către ProSystem SA, Business Partner IBM.

Imaginile din arhiva digitalizată pot fi vizualizate aici http://www.flickr.com/photos/97810305@N08/9371407038/in/set-72157634796882357/