.

Biblioteci online
http://promo.net/pg/ - una dintre cele mai faimoase locații Web de unde se pot descărca volume în format electronic, cu motor de căutare. Proiectul Gutenberg pune la dispoziția cititorilor tot mai multe titluri ale literaturii universale. Puteți participa la proiect promovând adresa sau chiar adăugând cărți în arhiva deja existentă.

http://etext.lib.virginia.edu/ebooks/ebooklist.html - Biblioteca virtuală a Universității Virginia, fără motor de căutare, doar cu index alfabetic al autorilor, conține 1.800 de texte electronice din literatura americană și britanică, dar și traduceri în engleză ale unor lucrări publicate în alte limbi. Alte câteva mii de cărți pot fi consultate online, fără a putea fi descărcate. Statisticile publicate pe site sunt impresionante: 6,8 cărți livrate pe minut timp de 21 de luni.

www.bartleby.com - este o combinație de succes între un site enciclopedic, o bibliotecă virtuală și o librărie virtuală. Axat în special pe literatura de limbă engleză, Batleby.com oferă Critică literară, Versuri, Ficțiune și Non-ficțiune. Numeroasele link-uri către dicționare consacrate ale limbii engleze sau către colecțiile Harvard sau Oxford sunt un alt avantaj al site-ului.

http://library.net4u.ro - se bazează pe o colaborare strânsă cu Proiectul Gutenberg. Cei 3 Gb de texte pot fi sortați după autor sau titlul lucrării și sunt disponibile în format .txt, .html sau .pdf. O altă facilitate sunt revistele din diverse domenii ce pot fi consultate aici.
www.bookrags.com - conține 1.500 de titluri, mai ales din literatura clasică universală, cu sortare după numele cărții. Oferă un Top al celor mai frecvent descărcate 100 de titluri. Dacă doriți doar un anumit fragment, îl puteți descărca doar pe acesta. Altfel, un buton va transfera întregul text în computerul dvs.

www.ebookdirectory.com - de aici pot fi descărcate 20.000 de titluri de beletristică, cărți pentru copii, despre computere, Internet și software pentru începători sau avansați, economie (afaceri și marketing), despre jocuri, călătorii sau hobby-uri.

www.free-ebooks.net - una dintre cele mai lungi liste de categorii. Politică, Religie, Software, Publicitate, Științe Exacte etc. Pe prima pagină sunt prezentate zilnic titlurile adăugate într-o secțiune sau alta.