.

Început în luna iulie a acestui an, proiectul „Adoptă un râu" a implicat peste 450 de voluntari care au adunat peste 25 tone deșeuri de pe 25 km ai cursului râului Olt, în județele Covasna, Sibiu, Olt și Vâlcea. Pe 7 octombrie, în cadrul unei conferințe la care a participat și Marius Postelnicescu, Director General ANAR, au fost prezentate rezultatele proiectului „Adoptă un râu", inițiat de Romtelecom și Asociația Salvați Dunărea și Delta și susținut de Administrația Națională Apele Române (ANAR). Proiectul a constat în acțiuni de ecologizare a râului Olt și de conștientizare a importanței protejării mediului înconjurător. Patru comunități riverane, Sf. Gheorghe, Avrig, Slatina și Râmnicu Vâlcea, au participat, de asemenea, la aceste acțiuni, alături de inițiatorii proiectului.

Prin activitățile derulate în cele patru județe pe cursul râului Olt, proiectul „Adoptă un râu" a atras atenția asupra constantelor agresiuni asupra naturii și a arătat cât de important este  efortul comun în a identifica soluții pentru comunitățile afectate. Activitățile umane deteriorează cu regularitate calitatea apelor, fie că e vorba de gunoiul menajer, comportamentul iresponsabil al turiștilor sau reziduurile chimice provenite din procesele industriale. Valea Oltului este una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din România. Poate și din acest motiv, din păcate, Oltul are și unul dintre cursurile cele mai afectate de PET-uri sau de deșeuri aruncate în apa râului.

„Acest proiect este menit să arate tuturor că se poate și altfel, că putem avea râuri curate, deșeuri depozitate corect, administrare eficientă a apelor, comunități responsabile, natură sănătoasă. Proiectul „Adoptă un râu", este un îndemn adresat de Romtelecom fiecarui român: asumarea responsabilității tuturor gesturilor noastre este primul pas necesar pentru a avea ape mai curate," a declarat Cristina Popescu, director relații publice Romtelecom.

„Cea mai importantă realizare a proiectului nostru este dată de spiritul voluntarilor, de dorința acestora de a întrepta lucrurile, de a curăța gunoaiele lăsate de alții. Dorim ca acest spirit de responsabilitate și acțiune civică să reprezinte un impuls dat autorităților și comunităților locale de a continua munca începută de noi", a declarat Costel Popa, director Asociația Salvați Dunărea și Delta.

La conferința care încheie proiectul „Adoptă un râu" au mai participat reprezentanți ai autorităților locale, ai administrațiilor publice locale implicate și ai Asociației Municipiilor din România.
Mai multe detalii despre proiectul „Adoptă un râu", inclusiv imagini de la actiunile de ecologizare, sunt disponibile pe www.adoptaunrau.ro.