.

Oamenii de afaceri din România au la dispoziție acum primul serviciu business de la Vodafone

Noua soluție de conectare wireless Vodafone Mobile Connect a fost special creată pentru utilizatorii de laptop. Cu Vodafone Mobile Connect, clienții 3G ai Connex Vodafone au acces instant la e-mail-uri, la fișierele companiei și la Internet, chiar și atunci când se află în mișcare. Acum, munca de birou nu mai are limite și nici bariere de comunicare, întrucât poți să te conectezi la biroul tău, oricând și de oriunde dorești.
Descărcarea de fișiere în timpul unei întâlniri de afaceri, accesul la Internet din biroul unui client, trimiterea unui e-mail dintr-o cameră de hotel sau din aeroport, fac munca ta cu adevărat performantă.

Oferte speciale pentru toate nevoile de comunicare
Nu este nici un secret că oamenii de afaceri schimbă zilnic cu clienții și partenerii lor o mare cantitate de informații, sub formă de e-mail-uri, imagini, prezentări și chiar documente multimedia de mari dimensiuni. Dacă te regăsești printre aceștia, atunci sigur te-ai confruntat deja cu problema costurilor mari ale traficului de date.
Pentru tine, soluția potrivită este Unlimited Mobile Internet & Office, ce oferă acces nelimitat la Internet și la aplicațiile companiei: e-mail, Intranet, calendar, editor de agendă telefonică, SMS, monitorizarea traficului de date. Cei care aleg acest nou tip de pachet până la 30 aprilie 2006, beneficiază și de o ofertă promoțională specială: un card 3G gratuit și o reducere de 50% la abonament.
Dacă nevoile tale de comunicare, în afaceri sau în scop personal, sunt mai moderate, serviciul este disponibil în alte două variante, care includ trafic de la 50 până la 500 MB. Pentru navigare frecventă pe web și atât, soluția perfectă este Mobile Internet. Dacă vrei să ai acces și la aplicațiile companiei, și la Internet, îți recomandăm soluția Mobile Office. La ambele variante primești cardul 3G gratuit, pentru pachetele cu 500MB trafic inclus.

Birou mobil pentru oameni mobili
Vodafone Mobile Connect oferă oamenilor de afaceri ce călătoresc frecvent în țară avantajul unei conexiuni permanente la Internet. Când te afli în aria de acoperire a rețelei 3G, beneficiezi de toate avantajele celei mai ridicate viteze mobile, de până la 384 kbps. Rețeaua 3G Connex Vodafone acoperă, de acum, 22 de orașe și segmentul de drum național DN1 dintre București și Brașov. Dacă ieși de sub acoperirea 3G, cardul te conectează automat la rețeaua GPRS a Connex Vodafone, care are acoperire națională.

Când navighezi, timpul nu înseamnă bani
Cu o acoperire completă în rețea și cu acces continuu la aplicațiile companiei, economisești timp prețios, cu eforturi minime. Navigarea pe Internet nu mai depinde de timpul petrecut online, pentru că acum tarifarea se face numai în funcție de volumul traficului de date. Cu Vodafone Mobile Connect, conexiunea online poate rămâne deschisă oricât, fără a-ți încărca factura. Astfel, poți răspunde la mesaje, poti citi știri, fără a te simți presat de timpul de conectare.
Conectare rapidă, fără efort
Vodafone Mobile Connect include cardul de date 3G, aplicația de conectare și o cartelă SIM pentru serviciile de date pe bază de abonament. Interfața intuitivă a aplicației create de Vodafone simplifică semnificativ experiența utilizatorului. După instalarea aplicației pe laptop, îți poți administra singur contul, poți verifica valoarea de utilizare a serviciului, având totodată acces la o diversitate de aplicații. Vei vedea cât de ușor te descurci, chiar dacă ești începător în IT, iar aceasta este prima ta experiență cu un card de date.

Mobilitate deplină și în roaming
În deplasările internaționale, ai posibilitatea conectării wireless la Internet și la rețeaua companiei de pe majoritatea aeroporturilor internaționale. Clienții Connex Vodafone își pot folosi acum, în mod util, timpul petrecut în aeroporturi, lucrând ca și când s-ar afla la birou. Iar când ajungi la destinație, Vodafone Mobile Connect îți permite în continuare accesul la rețeaua companiei și la Internet, prin serviciile de roaming.
Dacă te numeri printre cei care călătoresc mult în străinătate, am creat pentru tine opțiunea Unlimited Roaming Access, pe care poți să o adaugi pachetului Unlimited Mobile Internet & Office. În acest fel, primești acces nelimitat în roaming la resursele companiei, dacă selectezi una dintre rețelele celor 27 de divizii Vodafone și celor 31 de Rețele Partenere Vodafone. Și pentru că faci parte din cea mai mare comunitate mobilă din lume, ai tarife mai avantajoase cu toate rețelele 'favorite' Vodafone. În prezent, Connex Vodafone oferă servicii de roaming prin 3G în 15 țări, prin 16 operatori. Atunci când se află în afara zonei de acoperire a rețelei 3G, clienții Connex Vodafone pot folosi serviciile de roaming prin GPRS, disponibile în 39 de țări, prin 71 de operatori.

Pentru mai multe informații, vizitați www.connex.ro/business.