.

Bitdefender oferă organizațiilor neguvernamentale din România soluții de securitate cibernetică, în cadrul unui parteneriat încheiat cu Techsoup România. "Ne vom îndeplini misiunea de a-i proteja pe cei care au cu adevărat nevoie de noi și sperăm să oferim un exemplu și altor companii din România și din Europa de Est. Această regiune a progresat foarte mult în ultimele decenii și dorim să susținem această dezvoltare și prin acțiuni de responsabilitate socială", precizează Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender. Alianța dintre Bitdefender și TechSoup a demarat în iunie anul trecut, în beneficiul a 600.000 de ONG-uri din Statele Unite ale Americii, valoarea donațiilor realizate de Bitdefender până acum prin acest program fiind de jumătate de million de dolari. Din această lună, soluțiile de securitate ale Bitdefender vor ajunge și la cele peste 800 de organizații membre ale comunității Techsoup România, iar ONG-urile eligibile au acces la patru game de soluții complexe.

Bitdefender Internet Security, Client Security and Management Server, Small Office Security și Bitdefender Antivirus for Mac sunt pachetele de produse destinate să acopere nevoile de protecție informatică ale oricărei organizații neguvernamentale din România, indiferent de mărimea acesteia.

ONG-urile care solicită produse Bitdefender și îndeplinesc condițiile de eligibilitate achită doar o taxă modică de administrare, care permite funcționarea programului Techsoup și extinderea sa către și mai multe organizații ale societății civile din România.

"Suntem foarte mândri că produsele Bitdefender sunt disponibile pentru organizațiile neguvernamentale românești. Pentru noi este un nou pas important în urmărirea misiunii noastre: de a oferi ONG-urilor servicii de tehnologie pe care și le pot permite și care să îi ajute să facă și mai mult bine. Este însă și un angajament față de industria IT românească, care creează produse competitive global, și în care noi credem foarte mult", spune Radu Moțoc, Director Executiv al TechSoup România.

Bitdefender împreună cu TechSoup România, în parteneriat cu TechSoup Global, au început să ofere ONG-urilor acces la cele mai bune produse de securitate informatică din lume în iunie 2013, făcând disponibile produsele Bitdefender pentru organizațiile nonprofit din Statele Unite ale Americii. Este primul program filantropic global al unei companii IT românești - până în acest moment 1182 de licențe au fost distribuite prin TechSoup Global organizațiilor nonprofit, iar valoarea totală a contribuției Bitdefender este de aproape 500.000 USD.

În perioada următoare, programul va fi extins pentru a face produsele Bitdefender disponibile și organizațiilor nonprofit din Austria, Australia, Belgia, Canada, Germania, India, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelandă.

https://www.techsoup.ro/directory/257

Despre Bitdefender

Bitdefender este producatorul uneia dintre cele mai performante si eficiente game de solutii de securitate informatica atestate pe plan international. Inca din anul 2001, compania este unul dintre liderii industriei de securitate. In fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejeaza datele digitale ale aprox. 500 milioane de utilizatori individuali si companii din intreaga lume.

Recent, Bitdefender a primit doua distinctii foarte importante in industria de securitate: "Editor’s Choice" acordat de PC Mag pentru Bitdefender Antivirus Plus 2013, respectiv "GoldAward" de la TopTenREVIEWS, care a plasat produsul romanesc pe locul intai in urma testelor efectuate pe 25 de produse de securitate. De asemenea, tehnologiile antivirus Bitdefender s-au clasat pe primul loc in urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test si AV-Comparatives. Mai multe informatii despre gama de solutii antivirus Bitdefender sunt disponibile pe site-ul companiei. In plus, Bitdefender pune la dispozitia utilizatorilor sai blogul HOTforSecurity, un hub cu informatii despre lumea securitatii IT, discutii aprinse despre amenintarile informatice de pe retelele sociale si sfaturi de protectie impotriva aplicatiilor periculoase de pe dispozitivele mobile.

Twitter / SlideShare / YouTube / MalwareCity / Flickr / Noutati BitDefender RSS / Facebook

Despre TechSoup România

Misiunea TechSoup România este ca fiecare organizație neguvernamentală din România să aibă tehnologia necesară pentru a-și îndeplini misiunea la adevăratul potențial. Încurajăm adoptarea de către organizații neguvernamentale a tehnologiilor și serviciilor online și oferim resurse de învățare. Credem că accesul la tehnologie și utilizarea ei eficientă crește semnificativ capacitatea ONG-urilor de a face mai mult bine, de la fundraising și o mai bună comunicare cu beneficiarii sau partenerii la un management eficient al informației sau al documentelor. Din 2009, împreună cu partenerii noștri donatori - Adobe, Cisco și Microsoft - am ajutat peste 800 ONG-uri din România să facă economii de peste 1,8 milioane de dolari la accesarea de produse software. TechSoup România este parte a rețelei TechSoup Global, care facilitează ONG-urilor din peste 80 de țări accesul la tehnologie.

Pentru a avea acces la aceste produse, orice organizație neguvernamentală se poate înregistra gratuit în comunitatea TechSoup România: https://www.techsoup.ro/join