.

Președintele și CEO-ul Samsung Electronics, BK Yoon (foto), a ținut un discurs la deschiderea International Consumer Electronics Show (CES) în care a vorbit despre nevoia de disponibilitate fără restricții și de colaborare a tuturor membrilor din industrie pentru dezvoltarea Internet of Things (IoT). „Internet of Things are potențialul de a ne transforma societatea, economia și felul în care trăim,” a declarat BK Yoon. „Este datoria noastră de a ne organiza cât mai bine, noi, membrii industriei, pentru a transforma în realitate promisiunile referitoare la Internet of Things.” BK Yoon a accentuat faptul că IoT trebuie să se concentreze pe oameni și pe felul în care le îmbunătățește viețile acestora, adăugând că „Internet of Things nu este despre lucruri, ci despre oameni. Fiecare dintre noi se află în mijlocul universului său tehnologic, iar IoT se va adapta în permanență la nevoile în continuă schimbare ale oamenilor.” Parte a angajamentului Samsung de a dezvolta era IoT, BK Yoon a anunțat că până în anul 2017, toate televizoarele Samsung vor fi dispozitive IoT, iar în cinci ani, toate componentele hardware Samsung vor fi IoT- ready, accelerând astfel numărul dispozitivelor IoT disponibile pe piață. De asemenea, BK Yoon a accentuat importanța programatorilor pentru crearea IoT și a anunțat că Samsung va investi anul acesta peste 100 de milioane de dolari în comunitatea sa de dezvoltatori.

Dezvoltarea dispozitivelor și componentelor IoT

În era IoT, senzorii devin mai avansați și mai preciși, iar componentele importante devin tot mai compacte și eficiente din punct de vedere energetic.

BK Yoon a prezentat cei mai noi senzori dezvoltaţi de Samsung, care sunt extrem de preciși pentru a percepe mediul înconjurător al utilizatorilor și pentru a le oferi acestora soluțiile și serviciile corecte. De exemplu, Samsung dezvoltă un nou senzor tri-dimensional care poate detecta și cea mai subtilă mișcare.

De asemenea, compania dezvoltă cipuri electronice, precum ePOP și un bio-procesor, care sunt foarte eficiente din punct de vedere energetic și compacte, pentru a putea fi integrate într-o serie largă de dispozitive, în special în accesoriile smart și dispozitivele mobile.

„Dezvoltarea gamei de dispozitive în ecosistemul IoT și a componentelor care le fac să fie extrem de performante este primul pas pentru îndeplinirea promisiunii IoT,” a declarat BK Yoon. „Samsung are deja o gamă largă de dispozitive IoT. Anul trecut a livrat peste 665 de milioane de produse, iar acest număr va crește în perioada următoare. Am început deja să descoperim adevăratele beneficii ascunse în dispozitivele conectate și în obiectele pe care le folosim zilnic.”

Dezvoltarea unui ecosistem open-source

Un alt lucru important despre care a vorbit BK Yoon a fost punerea la dispoziție a IoT fără restricții. Pe scenă, alături de Yoon, a urcat și Alex Hawkinson, CEO SmartThings, care s-a alăturat viziunii Samsung referitoare la o infrastructură deschisă și accesibilă.

„Pentru ca Internet of Things să fie un succes, trebuie să fie deschis,” a declarat Hawkinson. „Orice dispozitiv, de pe orice platformă, trebuie să poată fi conectat și să poată comunica cu altele. Am muncit mult pentru a reuși acest lucru și suntem determinați să punem utilizatorii pe primul loc, oferindu-le multe posibilități de alegere și libertate. Ecosistemul SmartThings este acum compatibil cu mai multe dispozitive decât oricare altă platformă.”

Susținerea comunității de dezvoltatori

Samsung apreciază rolul şi contribuţia dezvoltatorilor și crede că aceștia vor juca un rol extrem de important în realizarea erei IoT.

„La Samsung, suntem determinați să susținem comunitatea de dezvoltatori,” a declarat BK Yoon. „Doar împreună putem crea un viitor mai bun.”

Parte a acestui angajament, Yoon a anunțat că Samsung va investi peste 100 de milioane de dolari în comunitatea sa de dezvoltatori în anul 2015, îmbunătățind programele de dezvoltare și evenimentele internaționale dedicate programatorilor.

Colaborarea membrilor industriei

Samsung crede că IoT va avea un impact mai mare decât cel pe care l-a avut industria produselor electronice de larg consum până acum şi că va îmbunătăți fiecare aspect al vieților oamenilor și va revoluționa fiecare industrie. Pentru ca IoT să fie un succes major, companiile din întreaga industrie vor trebui să colaboreze pentru a construi infrastructura necesară și pentru a dezvolta serviciile IoT care vor veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor.

„Cred cu adevărat că nicio companie sau industrie nu poate livra singură beneficiile pe care le aduce Internet of Things,” a declarat BK Yoon. „Pentru a crea acest univers IoT, trebuie să ne dăm seama de potențialul acestuia pentru toate tipurile de industrii. Doar printr-o colaborare strânsă vom putea îmbunătăți viețile oamenilor.”

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. este un lider mondial în tehnologie, deschizând noi posibilități pentru oamenii de pretutindeni. Prin inovare și descoperire neîncetată, transformăm lumea televizoarelor, smartphone-urilor, tabletelor, calculatoarelor, camerelor video, aparatelor casnice, imprimantelor, sistemelor LTE, dispozitivelor medicale, semiconductorilor și soluțiilor cu LED-uri. Avem 286.000 de angajați din 80 de țări, cu vânzări anuale de peste 216,7 miliarde de dolari(US).

www.samsung.com