.

Căutarea mobilă a luat naștere, inițial, cu scopul de a dezvolta experiența utilizatorilor prin optimizarea difuzării și prezentării conținutului acestora. Atunci când își construiesc strategiile de căutare, operatorii mobili trebuie să aibă în vedere modelele de afaceri care nu vizează doar conținutul descărcabil, pentru a include și noile servicii ce le vor diferenția ofertele acestora de cele ale altor operatori.

Operatorii mobili au doar câteva opțiuni pentru dezvoltarea strategiei de căutare. Sunt așa-numiții 'vânzători de servicii de căutare enterprise' ce lucrează direct cu operatorii pentru a construi o experiență de cercetare bazată pe cerințele lor și pe nevoile de afaceri. Apoi sunt și motoarele de căutare precum Google și Yahoo! care vor să creeze parteneriate cu operatorii pentru a-și muta brandul pe telefoanele mobile și mai sunt și micile start-up-uri care încearcă să construiască o afacere din serviciile de căutare, prin împărțirea veniturilor din publicitatea mobilă. Nu în ultimul rând, crearea unei platforme de cercetare duce la o recuperare rapidă și consistentă a investiției prin creșterea bazei de abonați, reducerea gradului de migrare a clienților, modelele de publicitate și de comercializare.
Operatorii trebuie să aibă flexibilitatea de
a-și ajusta modelele de venituri în funcție de schimbarea condițiilor de piață. De aceea, veniturile din descărcarea de conținut, precum și piața de publicitate în plină dezvoltare vor deveni o parte și mai importantă pentru modelul de afaceri al operatorului.
Căutarea mobilă oferă deja rezultate concrete. Operatorii trebuie să înțeleagă importanța dezvoltării expertizei în tehnologia și serviciile de cercetare ce vor duce la crearea elementelor diferențiatoare și ale ofertelor profitabile, ceea ce înseamnă, în ultimă instanță, un avantaj competitiv pe termen lung.     

Iată și cele 5 obiective importante pe care operatorii trebuie să le ia în calcul, atunci când aleg o soluție de căutare mobilă:

1. Conținut personalizat
Rezultatele căutărilor personalizate pentru abonații individuali sunt o metodă importantă de îmbunătățire a satisfacției clienților și a creșterii veniturilor. Prin furnizarea unor rezultate personalizate, crește posibilitatea ca utilizatorii să găsească ceea ce își doresc, fapt ce se va traduce în achiziționarea unui volum și mai mare de tonuri de telefon, descărcare de imagini etc. Operatorii ar trebui să aleagă o soluție de căutare mobilă care să analizeze preferințele și istoricul fiecărui client.

2. Integrarea dinamică a conținutului
Pentru a rămâne competitivi și a putea răspunde cererilor din ce în ce mai sofisticate ale clienților, operatorii trebuie să fie capabili să își schimbe și să-și actualizeze frecvent conținutul, în special când e vorba de știri. O soluție de căutare mobilă ar trebuie să le ușureze operatorilor indexarea și prezentarea noului conținut, în timp real.

3. Alerta în timp real
Consumatorii se bazează, din ce în ce mai mult, pe telefoanele mobile ca sursă primară de informații și în acest sens operatorii au nevoie de o soluție de căutare mobilă care să permită alertarea în timp real.

4. Conținut mixt
În prezent, conținutul mobil este furnizat în calupuri, adică abonații click-ează pe categorii separate precum 'žimagini', 'žtonuri de apel' sau 'žweb' pentru a găsi ceea ce caută. Operatorii ar trebui să folosească o soluție de căutare care combină conținutul de la surse multiple, inclusiv web-ul. În plus, căutarea mobilă ar trebui să le permită operatorilor prioritizarea conținutului și creșterea diferitelor surse de conținut bazate pe reguli predefinite de afaceri.

5. Obiective similare
Brandul operatorilor este un element cheie ce trebuie analizat cu atenție. Operatorii sunt cu siguranță în pericolul de a-și 'dilua' propriile branduri și eforturile de loializare a clienților prin parteneriatele cu Google și Yahoo!
Atunci când își construiește o strategie de căutare, operatorul trebuie să aibă în vedere nu doar valoarea pe termen scurt a construirii propriului brand, dar și implicațiile creării expertizei de căutare, în cadrul organizației.