.

Constantin VACIU

Cabinetul de consultanță IT Călin Tatomir, primul de acest gen din România, și-a anunțat oficial deschiderea într-o conferință de presă organizată la Hotel Athenee Palace-Hilton pe 17 septembrie a.c.
Cabinetul Călin Tatomir se propune ca un 'analist IT neutru' al pieței și 'generator de proiecte IT', oferind:
- Cursuri specializate de vânzări IT, comportament în afaceri și management;
- Consultanță oferită companiilor IT multinațioanale, cât și celor din România;
- Consultanță IT oferită companiilor străine ce doresc să-și deschidă o afacere în România;
- Consultanță companiilor românești ce realizează proiecte ce se doresc a fi finanțate.
Reacția pieței IT din România a fost mai mult decât pozitivă la această premieră informatică, iar investiția inițială de 50.000 USD a lui Călin Tatomir s-a concretizat prin contracte cu IBM, Microsoft, Xerox, Fujitsu-Siemens, HP, GeCAD, Tornado, Omnilogic, DimSoft și alții.
Cabinetul Călin Tatomir are, deja, 6 colaboratori, iar în cazul în care lucrurile vor evolua pozitiv și se va ajunge la cifra estimată de 200.000 USD - contracte semnate - până la sfârșitul anului 2002, Călin Tatomir declară că nu va ezita să continuie investițiile în Cabinetul propriu.
Pentru a da o formă fondului deja existent, o serie de activități au fost începute în paralel, și anume certificarea ISO 9000 a Cabinetului Călin Tatomir, protejarea 'Trade Mark-ului' și certificarea diplomelor de curs de către Ministerul Muncii.
Totodată, Cabinetul Călin Tatomir are în vedere încheierea de contracte cu alte cabinete de consultanță în IT din Europa, primii pași fiind făcuți, deja, în acest sens.
Acest eveniment unic de pe piața IT din România a fost salutat și de personaje publice din industria europeană informatică, printre care Matti Virtanen - vice-președinte la HP Europa, Alan Taylor - director IDC, Robert Golubeff - director Intel, Wolfgang Wittmer - director HP, Mihai Tudor - director IBM Viena și Michael Scherrer - director Consito Germania.