.

Ventilatorul este unul din elementele componente cele mai voluminoase, mai zgomotoase și mai mari consumatoare de energie ale unui laptop. Dar este și indispensabil. Calculatoarele au nevoie de el pentru a scăpa de căldura generată de procesoarele puternice, altfel s-ar alege rapid cu creierul ars. Însă oamenii de știință de la GE Global Research au dezvoltat recent un dispozitiv mic și subțire cât două carduri de credit puse unul peste altul, dispozitiv care ar putea face același lucru, ar economisi spațiu, ar reduce zgomotul și ar îmbunătăți durata bateriei laptop-ului cu până la 30%. Micul aparat, denumit jet de răcire dublu (DCJ – dual cool jet), nu este o jucărie de laborator.

GE tocmai a acordat licența acestei tehnologiei companiei Aavid Thermalloy, un important producător global de medii absorbante de căldură și sisteme de răcire pentru orice, de la calculatoare la vehicule electrice. „Cu ajutorul acestei tehnologii, clienții vor putea proiecta și introduce pe piață produse electronice inovatoare și puternice care altfel ar fi fost de neconceput," precizează Norm Soucy, Vicepreședinte și Director General al Aavid Thermalloy.

Noile dispozitive de răcire nu au piese mobile și funcționează ca niște mici suflante. Acestea generează o acțiune de pompare și aspirație rapidă prin aplicarea curentului electric alternativ de-a lungul unei bucăți de material ceramic special atașate de marginile a două plăci de nichel separate de un spațiu îngust. Electricitatea duce la dilatarea și contractarea bucăților de ceramică datorită efectului piezoelectric. Vibrațiile permit spațiului dintre plăci să producă jeturi de aer.

Dr. Peter de Bock, unul dintre inventatorii de la GE, constata că dispozitivele aveau „tendința foarte clară" de a deveni mai subțiri, nu mai rapide. „Avem nevoie de un nou sistem care să poată asigura un flux de aer în spații foarte înguste," a spus acesta. „Tabletele viitorului vor beneficia de un astfel de sistem integrat."

Inițial, inginerii de la GE au dezvoltat dispozitivul pentru răcirea motoarelor de avion și reducerea turbulențelor de-a lungul aripilor aeronavelor. Dr. Seyed Saddoughi, inventator și inginer principal în cadrul Laboratorului de sisteme aerotermice și mecanice al GE, a derulat împreună cu echipa sa experimente cu o altă versiune a dispozitivului care poate funcționa în apă și ar putea reduce rezistența navelor la înaintare. „Cu aceste dispozitive putem manipula fluxul în mod inteligent. Ne oferă un control activ," spune Saddoughi.