.

Canon Europe a anunţat astăzi o actualizare pentru două dintre cele mai îndrăgite şi apreciate obiective din seria L, odată cu lansarea obiectivelor EF 70-200mm f/4L IS II USM şi EF 70-200mm f/2.8L IS III USM. Timp de mulţi ani, obiectivele de 70-200mm au fost de ajutor fotografilor profesionişti, semi-profesionişti şi amatori, datorită capacităţii acestora de a schimba uşor compoziţia imaginii, trecând de la standard la telefoto. Această adaptabilitate înseamnă că ambele obiective pot surprinde o gamă largă de subiecte, de la portrete la viaţa sălbatică, demonstrând încă o dată rolul important pe care îl au obiectivele de 70-200mm din kit-ul unui fotograf.  
 
Comentând despre lansarea obiectivelor EF 70-200mm f/4L IS II USM şi EF 70-200mm f/2.8L IS III USM, Michael Burnhill, European Product Specialist, Consumer Imaging Group, Canon Europe, afirmă: „În urma feedback-ului primit de la membrii comunităţii noastre internaţionale de fotografi, suntem mândri să vă prezentăm aceste două obiective. Ne-am asumat angajamentul de a oferi storryteller-ilor de astăzi produse de calitate superioară şi de înaltă performanţă, pentru a ne asigura că oferim o opţiune fără egal fotografilor care îşi doresc performanţă şi încredere. Obiectivul EF 70-200mm f/4L IS II USM combină cele mai bune tehnologii optice din seria L, iar obiectivul EF 70-200mm f/2.8L IS III USM, cu o dimensiune mai compactă, robust şi uşor, oferă performanţă, versatilitate şi durabilitate de neegalat."
 
 
Calitate superioară, constitutie solidă şi design compact – obiectivul EF 70-200mm f/4L IS II USM 
 
Realizat la standardele înalte ale predecesorului său, obiectivul EF 70-200mm f/4L IS II USM se bucură de o constituţie solidă, de durabilitate şi de un design ergonomic, calităţi pentru care sunt renumite obiectivele Canon. Cântărind doar 780g, EF 70-200mm f/4L IS II USM este ideal pentru cei aflaţi în mişcare. Fie că fotografiaţi pe o plajă sau la o nuntă, acest obiectiv vă garantează obţinerea unor imagini incredibil de clare în numeroase medii de fotografiere. Stratul protector cu fluorină reduce menţinerea picăturilor de apă sau de murdărie pe obiectiv, iar straturile protectoare Super Spectra elimină artefactele şi reflexiile nedorite. Elementele cu fluorină ale obiectivului EF 70-200mm f/4L IS II USM sunt capabile să corecteze aberaţiile cromatice, garantând imagini de înaltă rezoluţie şi cu contrast ridicat. Calitatea excelentă a imaginii este esenţială, ajutând la reducerea timpului petrecut la post-producţie.  
 
Diafragma f/4 constantă a obiectivului EF 70-200mm f/4L IS II USM asigură o expunere constantă atunci când lumina variază în funcţie de scenă. Cele nouă lame ale diafragmei circulare a obiectivului EF 70-200mm f/4L IS II USM crează un bokeh plăcut, estompând fundalul şi contribuind la accentuarea subiectului. Obiectivul EF 70-200mm f/4L IS II USM este dotat cu un Stabilizator de imagine nou, bazat pe design-ul modelului Canon EF 100-400mm f/4.5-5.6L IS II USM, ce asigură o stabilizare echivalentă cu cinci stopuri, în comparaţie cu stabilizarea echivalentă cu trei stopuri a modelului precedent . Aceasta constituie un avantaj în orice situaţie în care aparatul foto ar putea fi folosit într-un spaţiu aglomerat, precum premierele de film sau fotografierea animalelor sălbatice într-un safari. 
 
Obiectivul EF 70-200mm f/4L IS II USM foloseşte o combinaţie între un Inel USM şi un motor EF aflat la a treia generaţie, dotat cu CPU pentru control de înaltă performanţă şi firmware recent dezvoltat, pentru a obţine o viteză şi o claritate mai mare la focalizarea automată de mare viteză. Focalizarea automată silenţioasă poate fi reglată şi manual şi permite o distanță de focalizare redusă, de 1 metru, în comparaţie cu cea de 1,2 metri a modelului anterior. Datorită acestor caracteristici, obiectivul EF 70-200mm f/4L IS II USM este perfect pentru fotografiere discretă şi exactă, calităţi necesare pentru fotografii stradale de succes. 
 
Performanţă superioară, versatil şi durabil – obiectivul EF 70-200mm f/2.8L IS III USM 
 
Obiectivul EF 70-200mm f/2.8L IS III USM înlocuieşte modelul Canon 70-200mm de referinţă, perfecţionând experienţele fotografilor care folosesc acest obiectiv, cel mai bun din domeniu. Caracteristicile de bază ale acestuia sunt performanţa superioară şi robusteţea, fiind ideal pentru fotografii care au nevoie de un obiectiv telefoto de înaltă calitate pentru a surprinde clar toate detaliile. Obiectivul a fost realizat pentru profesionişti şi datorită garniturilor sale pentru etanşare, EF 70-200mm f/2.8L IS III USM este alegerea ideală pentru utilizare în condiţii dificile. Rezistent atât la umezeală cât şi la praf, obiectivul EF 70-200mm f/2.8L IS III USM conţine şi elemente anterioare şi posterioare acoperite cu fluorină, care sunt uşor de curăţat. Fotografii iubesc funcţiile acestui obiectiv, iar actualizările de care beneficiază EF 70-200mm f/2.8L IS III USM îl fac mai durabil şi astfel, ideal pentru fotografia de călătorie de înaltă calitate. 
 
Cu o diafragmă maximă f/2.8, cu opt lamele dispuse circular, obiectivul EF 70-200mm f/2.8L IS III USM vă oferă acces la o lume plină de opţiuni creative. Această caracteristică îi permite fotografului să îşi evidenţieze clar subiectele pe un fundal estompat. Datorită elementelor optice tratate cu fluorină şi UD, obiectivul EF 70-200mm f/2.8L IS III USM oferă un contrast mare şi o rezoluţie excelentă. Atunci când foloseşte acest obiectiv, fotograful poate fi sigur că va putea obţine imaginea perfectă. De asemenea, fotografierea în condiţii de lumină redusă nu este o problemă pentru obiectivul EF 70-200mm f/2.8L IS III USM, datorită diafragmei maxime rapide f/2.8, care rămâne constantă pe tot intervalul de zoom şi permite pătrunderea unei cantităţi duble de lumină faţă de un obiectiv cu o diafragmă f/4. 
 
Utilizatorii obiectivului EF 70-200mm f/2.8L IS III USM nu trebuie să îşi facă griji în legătură cu mişcarea aparatului, deoarece Stabilizatorul de Imagine echivalent 3,5 stopuri compensează orice neclaritate cauzată de mişcare. Motorul USM tip inel asigură o focalizare automată silenţioasă la viteze excepţionale iar reglarea manuală poate fi realizată în orice moment prin simpla rotire a inelului de focalizare. Datorită acestor dotări, EF 70-200mm f/2.8L IS III USM este un obiectiv excepţional ce poate fi folosit foarte uşor şi în mod silenţios pentru a surprinde animalele în habitatul lor natural.