.

Canon Europa anunţă sărbătorirea de către compania-mamă, Canon Inc., a 80 de ani de la lansarea primului aparat foto Canon, numit Kwanon. Fiind primul aparat foto din Japonia cu obturator în plan focal de 35mm, modelul Kwanon a fost produs sub formă de prototip în 1934, reprezentând materializarea visurilor inginerilor care îşi doreau să ajungă din urmă performanţele Europei, unde, la momentul respectiv, se afla cea mai importantă industrie în domeniul fotografiei. „În cei 80 de ani de la crearea prototipului aparatului Kwanon, Canon a rămas un inovator constant, pentru a putea îndeplini visul etern al Companiei de a crea cel mai bun aparat foto din lume. Combinând perfect tehnologia cu experienţa dobândită de-a lungul timpului, Canon va contribui în continuare la dezvoltarea culturii foto-video prin intermediul tehnologiilor şi produselor sale, concepute pentru a împlini aşteptările clienţilor noştri", precizează Masaya Maeda, Managing Director şi Chief Executive, Image Communication Products Operations al Canon Inc.

Inginerii care au creat aparatul, l-au denumit după Kwannon, zeiţa budistă a îngăduinţei, sperând ca zeitatea să le arate bunăvoinţa ei în încercarea lor de a-şi îndeplini visul de a crea cel mai bun aparat foto din lume. Denumirea obiectivului aparatului, numit Kasyapa - după Mahakasyapa, unul dintre discipolii lui Buddha - îşi are şi ea originile tot în Budism. De asemenea, în partea de sus a aparatului era gravat Kwannon cea cu o mie de braţe.

În 1936, la doi ani de la crearea modelului Kwanon şi după nenumărate încercări şi erori, Canon lansează Hansa Canon,1 primul aparat comercial cu
obturator în plan focal de 35 mm, înregistrând în istorie compania ca producător de aparate foto.

În 1959, Canon prezintă primul aparat SLR al companiei, Canonflex, urmat în 1961 de Canonet, un aparat rangefinder extrem de apreciat care a luat piaţa prin surprindere, stocul pentru o săptămână vânzându-se în doar două ore. După aceste reuşite, compania a continuat să rămână lider al acestei industrii, cu o gamă de modele foarte apreciate, precum F-1, un aparat foto SLR de 35mm de primă clasă lansat în 1971 şi AE-1, lansat în 1976, care a fost primul aparat SLR din lume dotat cu un microcomputer încorporat.

În 1987, continuând seria de tehnologii inovatoare, Canon lansează EOS, primul aparat foto SLR din lume cu AF (autofocalizare) dotat cu un sistem de montură complet electronic. În 1995, EOS marchează intrarea în era digitală iar procesul de modernizare este şi acum în continuă dezvoltare. În 2012, compania a lansat Cinema EOS System, o serie de camere video şi obiective cinematografice digitale profesionale, ca apogeu al mai multor inovaţii tehnologice având în centru tehnologii în domeniul opticii dezvoltate încă de la înfiinţarea companiei. De la lansarea acestuia, Cinema EOS System a contribuit la extinderea orizonturilor de exprimare vizuală.

 Despre Canon Europe
Canon Europe este subsidiară regională pentru Canon Inc., reprezentată în 116 ţări şi având peste 17.000 de angajaţi în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).
Fondată în anul 1937 şi având ca principală ţintă crearea celei mai bune camere foto pentru consumatori, pasiunea Canon pentru puterea imaginii acoperă astăzi mai multe segmente de piaţă, la ora actuală, Canon fiind liderul mondial în soluţii de imagine pentru business şi de larg consum.  Soluţiile oferite includ produse precum camere foto digitale, camere SLR, obiective foto şi maşini portabile de scanare cu raze X, imprimante de producţie şi pentru birou, toate beneficiind de o gamă de servicii cu valoare adăugată.

Canon investeşte masiv în cercetare şi dezvoltare pentru a oferi cele mai inovatoare produse şi servicii, venind în întâmpinarea nevoii de creativitate a clienţilor săi. De la fotografi amatori până la companii de tipar profesional, Canon oferă fiecărui client posibilitatea de a-şi urma pasiunea pentru fotografie.
Filosofia companiei Canon este  Kyosei – ‘Trăim şi muncim împreună pentru binele tuturor’. În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului companiei asupra mediului înconjurător şi implică utilizatorii în acest demers prin produsele, soluţiile şi serviciile pe care le oferită. Canon a primit prestigioasa certificare ISO 14001, pentru standarde de talie mondială în management-ul mediului înconjurător.

www.canon.ro