.

Jetoanele pot acorda, cu ajutorul identificării prin frecvențe radio, un cod unic fiecărui jucător pentru a se urmări comportamentul acestuia la masa de joc.

Tehnologia de identificare prin unde radio (RFID) a luat calea Las Vegas-ului și ar putea să câștige premiul cel mare. Jetoane dotate cu etichete RFID sunt testate în prezent la cunoscutul Hard Rock Hotel & Casino, tehnologia urmând să fie folosită și în cadrul noului cazinou în valoare de 2,7 mld USD, Wynn Las Vegas, deschis în mai în Las Vegas. Jetoanele '“ fiecare dintre ele putând da un cod unic fiecărui jucător în vederea urmăririi comportamentului acestuia '“ ar putea reprezenta o afacere de 100 mil. USD până în 2010.

Două companii din Las Vegas oferă în prezent tehnologia RFID cazinourilor: Progressive Gaming International (PGI) și Shuffle Master. Soluția oferită de PGI, denumită TableLink, citește jetoanele RFID folosindu-se de antene încorporate în mesele de joc și înregistrează pariurile direct pe PC-ul unui dealer.
PGI și Shuffle Master au dezvoltat, de asemenea, dispozitive de împărțire a cărților optice, care scanează cărțile odată cu împărțirea acestora. Dispozitivul creat de Shuffle Master, denumit Inteligent Shoe, primește deja recenzii favorabile în Australia și Asia. Cazinourile vor putea să urmărească fiecare mișcare a unui jeton, inclusiv în cazul în care părăsește incinta cazinoului.

Dotarea unei mese de joc cu jetoane și antene RFID costă un cazinou aproximativ 8.000 USD. Însă analistul David Bain arată că PGI va avea un câștig mai mare, având în vedere taxa de 6 USD pe care o percepe zilnic pentru fiecare masă care folosește sistemul său (produsul creat de către Shuffle Master este încă în teste). Deși un jeton echipat cu tehnologia RFID costă cu aproape 40 de cenți mai mult decât jetoanele obișnuite, aceste costuri se așteaptă să scadă la 10 cenți în lunile ce vor urma. Apoi, previzionează Bain, tehnologia va migra către tot mai multe cazinouri și jocuri, cum ar fi ruleta. În Vegas, tehnologia RFID va reprezenta un pariu 'sigur'.