.

Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică în legătură cu obiectivele viitoarei strategii spațiale a Uniunii Europene (UE), cu provocările și oportunitățile acestui domeniu, precum și cu viitoare programe spațiale comunitare. ''UE deține deja un rol major în sectorul spațial global'', care contribuie la ''competitivitatea noastră, locuri de muncă și oportunități de piață, precum și securitatea noastră'', precizează Maros Sefcovic (foto), vicepreședintele CE pentru energie, citat de Agerpres. De aceea, a mai spus el, ''CE vrea să ofere o strategie spațială comunitară ambițioasă''. Propunerile și comentariile se pot face până în data de 12 iulie, pe pagina web a CE.
 
În perioada 2014-2020, UE va investi peste 12 miliarde de euro în implementarea programelor comunitare de navigație prin satelit (Galileo și EGNOS), de monitorizare a Terrei (Copernicus) și de cercetare spațială Horizon 2020.
 
''Prin programele Galileo și Copernicus, Europa își dezvoltă o puternică poziție mondială în spațiul cosmic. În contextul unei panorame industriale într-o rapidă schimbare la nivel global și al unei concurențe crescute datorită inovării, Europa trebuie să creeze condițiile adecvate pentru o intensă integrare pe piață a tehnologiilor spațiale'', a afirmat comisarul european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elzbieta Bienkowska.
 
Obiectivul viitoarei strategii spațiale, a explicat ea, este de a ''dezvolta un acces autonom la spațiul cosmic și creșterea sinergiilor dintre spațiu și alte domenii cum ar fi ajutorul umanitar, agricultura, transporturile, energia, combaterea schimbărilor climatice, apărarea și securitatea''.
 
Pe de altă parte, Comisia pentru Afaceri Externe din Parlamentul European a pledat, tot marți, pentru ''tehnologii spațiale independente'', dar nu pentru militarizarea cosmosului, relatează EFE. Totodată, europarlamentarii au subliniat importanța cooperării în domeniu între UE și SUA, care ''poate fi avantajoasă pentru ambele părți'' atunci când acestea sunt la același nivel tehnic. De aceea au cerut Comisiei Europene să ''identifice și să acționeze în privința diferenței'' de dezvoltare tehnologică în sectorul spațial din UE și SUA.