.

Compania Alcatel a prezentat un set de 5 noi telefoane mobile la 3GSM World Congress. În cadrul fiecărei categorii din care acestea fac parte, telefoanele mobile satisfac cererile pieței în cazul tehnologiei folosite, a ergonomiei și a designului. Acestea sunt extrem de simplu de utilizat, ușurând accesul la cele mai populare servicii multimedia și tehnologii: video, foto, MMS, cât și la cea mai recentă versiune Java (MIDP 2.0) necesară descărcării jocurilor și aplicațiilor mobile.
Modelul One Touch 756 are un ecran TFT cu 262.000 culori, reprezintă un telefon mobil multimedia tri-band prin excelență. Noul One Touch 756 înregistrează imagini video cu sunet, descarcă, trimite și primește fișiere video prin intermediul serviciului MMS sau poate rula melodii în format MP3. Telefonul deține tonuri polifonice, iar datorită tehnologiei Java MIDP 2 crește viteza de descărcare a jocurilor și aplicațiilor de pe Internet.
Alcatel One Touch 835 este dotat cu 2 ecrane color de mare rezoluție (262.000 culori cel interior și 65.000 culori cel exterior), reprezentând primul telefon mobil produs de către Alcatel dotat cu clapetă, cât și unul dintre modelele cele mai compacte de pe piață (88 grame). Terminalul e echipat cu o cameră VGA integrată pentru filmulețe scurte și imagini animate ce apoi pot fi utilizate pentru personalizarea contactelor din propria agendă telefonică. Telefonul dispune de MMS și de 4 jocuri inițiale, fiind un model GPRS, clasa 10.
Alcatel One Touch 556, echipat cu o cameră VGA și un ecran color de mare rezoluție, permite utilizatorilor să privească, să primească și să trimită sau să descarce fișiere video, dispunând de o mare capacitate de descărcare. Telefonul dispune de asemenea de tehnologia Java MIDP 2.0, ușurându-se astfel descărcarea aplicațiilor, jocurilor, melodiilor și imaginilor. Funcțiile camerei integrate permit adăugarea de sunete la fotografii, acestea putând fi apoi trimise prietenilor via MMS.
Alcatel One Touch 735i este un telefon mobil dotat cu o cameră video integrată, fiind echipat de asemenea cu tehnologia Java MIDP 2.0. Acesta a fost creat pentru confortul jucătorilor, aceștia putând juca jocurile favorite pe întreaga suprafață a ecranului color, totul prin intermediul unui buton de 'acțiune' destinat mâinii drepte și un buton central, de browsing, destinat mâinii stângi. Telefonul dispune de asemenea de o cameră video integrată și de tehnologia MMS.
Alcatel One Touch 332a reprezintă un telefon mobil color accesibil ca preț, destinat pentru piața din America Latină. Acesta e echipat cu un ecran color cu 4096 culori, oferind diferite funcții ca SMS, EMS și WAP, cât și numeroase tonuri polifonice și imagini destinate personalizării telefonului.
Terminalul extrem de ușor (77 grame) și compact este un model simplu de utilizat și reprezintă alegerea ideală pentru un buget redus.