.

“Obiectele se conectează la Internet, roboții ne preiau munca repetitivă, sistemele expert ne evaluează și ne prezic reacțiile... Și noi? Noi, oamenii, ce facem? Învățăm să ne adaptăm din mers, învățăm cum să ne protejăm datele private sau critice, lăsăm rutina mașinilor, dar păstrăm inovarea și bucuria de a trăi! În esență asta e menirea noastră. Să punem tehnologia în slujba dumneavoastră, pentru a avea timp și să vă bucurați de viață”, precizează Marcel Borodi (foto), CEO BRINEL, în cadrul celei mai recente ediții a Cluj Connecting Day, eveniment tradițional organizat de BRINEL în parteneriat cu Cisco România. 
 
Aflat la a treia ediție anuală, evenimentul a fost dedicat profesioniștilor și specialiștilor IT&C din Transilvania și a reunit peste 300 de participanși, manageri IT din companii și administrație, studenți ai facultăților tehnice, alături de specialiști tehnici din companii de stat sau private. 
 
Conform datelor prezentate de Cisco România, până în 2020, în fiecare oră, câte un milion de dispozitive noi se vor conecta online, ceea ce înseamnă că rețelele au devenit  mai importante decât înainte, deși 75% din timp și resurse sunt consumate încă pe operarea și mentenanța lor.
 
 
“În prezent, pentru clienții noștri, rețelele nu mai înseamnă doar infrastructură, ci o bază esențială pentru digitalizare. În ultimii ani, inginerii de la Cisco au regândit complet modul în care acestea sunt proiectate. La Cluj, le-am prezentat clienților noștri această generație nouă de rețele - cele intuitive, care traduc intenția de afaceri la configurarea rețelei, atenuează amenințările prin criptare și includ funcționalități de învățare automată”, precizează Ciprian Tone (foto), Commercial Sales Manager Cisco România.
 
 
Migrarea datelor spre solușii de cloud, noua generașie de servicii cloud, XaaS, precum Software as a Service (SaaS) sau Platforme as a Service (PaaS) li solușiile de Internet of Things (IoT) pentru companii li municipalitpși sunt principalele tendinșe care dicteazp evolușia pieșei de IT&C din România în acest an li au fost relevate în cadrul Cluj Connecting Day, în aceastp săptămână. 
 
 
Proiecte li solușii de ultimă oră
 
SmartLightining li Smart Mobility, bazate pe IoT, pentru infrastructura furnizorilor de apă, gaze și petrol, sunt două proiecte dezvoltate de BRINEL în calitate de companie membră a grupului SmartCity care activează în cadrul iTechSylvania Cluster. În eveniment a fost prezentat proiectul URBIVEL, de colectare și prelucrare a datelor oferite de senzorii plasați pe vehicule electrice, iar în ceea ce privește noua generație de servicii cloud, BRINEL a dezvoltat o serie de servicii precum Brinel Digital Tools sau Dynamics Nav România personalised module. Compania și-a mai anunțat intenția de extindere a portofoliului de aplicații bazate pe Azure, Office365 și Dynamics 365 și obiectivul ca în următorii trei ani să transfere pe modelul SaaS soluțiile sale ERP și HR. BRINEL oferă soluții și servicii e-business de infrastructură, securitate și aplicații pentru 700 de clienți și deține parteneriate cu vendori tehnologici la nivel mondial, printre care Cisco, cu peste 850 de certificări personale ale specialiștilor din cadrul companiei.
 
Cisco România a prezentat la Cluj Connecting Day câteva noi produse și servicii, printre care Cloudlock - soluție de securitate a datelor, Spark – platforma de colaborare prin ședințe virtuale sau Catalyst 9000, noua familie de switch-uri proiectate de la zero pentru a se adapta noilor cerințe ale erei digitale, care răspund exigențelor în materie de mobilitate, cloud, IoT și securitate. Catalyst 9000 sunt singurele switch-uri care detectează cele mai noi amenințări malware, prin analize comportamentale și pe baza unor tipare ale traficului criptat, cu ajutorul Encrypted Threat Analytics, fără a fi necesară decriptarea aplicațiilor, considerată până acum o problemă fără rezolvare. Prezentările tehnice au fost completate de un element foarte apreciat de audiență, demonstrațiile practice și aplicații Virtual Reality.
 
Reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au subliniat, în cadrul Cluj Connecting Day, riscurile care pot apărea din cauza nerespectării noilor prevederi europene în domeniu, care vor intra în vigoare din 25 mai (GDPR), precum furtul sau frauda de identitate, pierderile financiare, compromiterea reputației ori generarea de dezavantaje economice sau sociale. Managerii companiilor și specialițtii IT se află în fața unor noi provocări, precum selectarea Responsabilului cu Prelucrarea Datelor Personale și înființarea acestei funcții în organizație, păstrarea evidenței prelucrărilor datelor, alături de criteriile efectuării acesteia.
 
Oficialii Autorității Naționale de Supraveghere au amintit că implementarea noilor prevederi va fi un proces continuu și de durată și, de asemenea, că au publicat online resurse de informare în domeniu, pentru a veni în sprijinul managementului companiilor și instituțiilor de administrație publică.