
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a devenit partener în proiectul Advanced Cyber Defence Centre, începând cu luna februarie 2013. Principalul obiectiv al ACDC este lupta împotriva amenințării cibernetice, care poartă denumirea generică de botnet. Termenul se referă la o colecție de roboți software, sau boți, care rulează în mod automat și autonom. De obicei aceștia rulează pe grupuri de calculatoare „zombie" controlate de la distanță ce rulează diferite programe de obicei instalate prin troieni, viermi, backdoors. Deținătorul rețelei de boți poate controla calculatoarele de la distanță prin instrumente de tip IRC (Internet Relay Chat) și de cele mai multe ori în scopuri nefaste.
Pentru a obține un rezultat sustenabil, proiectul a fost gândit ca un efort comun al sectoarelor public, privat și academic. În România, CERT-RO are calitatea de coordonator în parteneriat cu alte instituții implicate în domeniul securității informatice: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul de Protecție și Pază. La nivel global, proiectul Advanced Cyber Defence Centre implică 28 de parteneri din 14 țări europene. La nivel european, proiectul este condus de către Asociația Furnizorilor de Servicii de Internet din Germania - ECO.
Proiectul Advanced Cyber Defence Centre vizează identificarea, măsurarea și analiza rețelelor de tip botnet, precum și prevenirea, detectarea, atenuarea, recuperarea și evaluarea impactului amenințărilor cibernetice. Se dorește crearea unei soluții end-to-end, de la detecție la protecție, prin intermediul a cinci servicii, operate de statele membre.
În cadrul Advanced Cyber Defence Centre, va fi înființat un centru de colectare și analiză a datelor și un centru de suport care oferă informații structurate părților interesate. Ca parte a acestui serviciu, utilizatorii vor putea descărca instrumente de dezinfecție.
Cel de-al treilea serviciu se axează pe detectarea și curățarea site-urilor infectate, în timp ce al patrulea serviciu va analiza anomaliile de rețea, inclusiv botnets din cloud sau servicii mobile. Al cincelea serviciu are ca scop integrarea instrumentelor necesare identificării și eliminării malware-ului de pe device-urile utilizatorilor finali.
Proiectul își propune, pe termen lung, nu doar identificarea și închiderea serverelor de comandă și control, ci și eliminarea rețelelor de tip botnet.
CERT-RO este instituție publică, cu personalitate juridică și a fost înființată ca structură independentă de expertiză și cercetare-dezvoltare în domeniul protecției infrastructurilor cibernetice, în coordonarea Ministerului pentru Societatea Informațională.





