.

AGER Business Tech, partener Select Cisco, anunță obținerea certificării Cisco TelePresence Video Express Authorized Technology Provider (ATP). Această certificare recunoaște AGER Business Tech ca îndeplinind cerințele de instruire și criteriile necesare pentru a proiecta, instala, comercializa și oferi suport pentru produsele și soluțiile Cisco Telepresence. "Programul Cisco TelePresence Video Express ATP este gândit să permită partenerilor să profite de oportunitățile de piață existente – nu doar în zona de Cisco TelePresence ci și în cea de colaborare" precizează Dragos Josanu, Partner Organization Manager, Cisco România. "Ca partener Cisco TelePresence Video Express ATP, AGER Business Tech a investit în specializarea echipei de vânzări și a celei tehnice pentru a oferi industriei portofoliul video CISCO TelePresence".

Programul Cisco TelePresence Video Express Authorized Technology Provider (ATP) este axat pe furnizarea unui mod de lucru în care toata lumea, oriunde s-ar afla, poate fi productivă prin colaborarea față în față cu ajutorul soluțiilor și produselor video Cisco TelePresence. Nivelul Express permite partenerilor certificați, cu experiență pe piața video, comercializarea întregului portofoliu de terminale video, implementarea infrastructurii de teleprezență și asigurarea suportului tehnic.

„În 2007 am început parteneriatul cu Cisco. În 2010 AGER Business Tech a anticipat trendul pieței dezvoltând competențe și în zona de video devenind și partener TANDBERG. Am ales acest parteneriat pentru că oferea cea mai cuprinzătoare și fiabilă soluție de videoconferință din domeniu – inclusiv TelePresence și video de înaltă definiție și un portofoliu complet de produse de infrastructură. TANDBERG face acum parte din Cisco iar acest lucru ne-a confirmat așteptările", precizează Marian Ivanciu, CIO AGER Business Tech. „AGER Business Tech a indeplinit riguros cerințele Cisco, obținerea certificării fiind o realizare remarcabilă pentru noi. AGER Business Tech, împreună cu Cisco vor continua să lucreze pentru a dezvolta și consolida expertiza în această piață. Excelența în mediul de afaceri rapid de azi necesită colaborare. Bun venit în viitor!", completează dl. Ivanciu.

Programul Cisco Authorized Technology Provider (ATP) face parte din strategia de abordare a piețelor pentru tehnologii noi. Acest program permite Cisco să definească cunoștințele, aptitudinile și serviciile pe care partenerii trebuie să le dețină pentru a comercializa, implementa și oferi suport pentru noile tehnologii.

Soluțiile de Colaborare Video și soluțiile Cisco TelePresence Cisco

Soluțiile dedicate de Colaborare si TelePresence facilitează comunicarea și colaborarea interactivă, prin „contact personal direct". Acest lucru se poate realiza chiar și atunci când colegii, clienții potențiali și partenerii se află în celălalt capăt al lumii. Imaginile realiste de înaltă definiție și sunetul cu separare spațială furnizează experiențe interactive utilizând tehnologii avansate de comunicații video și audio. Soluțiile includ camere video, ecrane de afișare, sistem de iluminare, difuzoare, microfoane și capabilitate de proiectare pentru încăperile mari. Sălile dedicate Cisco TelePresence utilizează mobilier special pentru sistem sau pot utiliza mesele și scaunele existente. Experiența multimedia este într-atât de bună încât participanții au senzația că se află în aceeași încăpere.

Sistemele Cisco TelePresence asigură comunicații de voce și video de înaltă calitate și în timp real la nivelul tuturor locațiilor — sedii centrale, birouri de sucursale, birouri la distanță — sau chiar la nivelul aplicațiilor de telecomutare. Cu Cisco TelePresence, o companie poate să reducă din costurile de deplasare, să disponibilizeze resursele adecvate la momentul oportun și la locația oportună, să consolideze încrederea, înțelegerea și relațiile interpersonale între diverse regiuni geografice și culturi, să stimuleze colaborarea inovatoare și să accelereze procesele comerciale.