
Foto: Chris BATAILLARD (stânga), Președinte & CEO Inquam, și Cuneyt TURKTAN, CEO Zapp, la conferința internațională CDMA450 Digitaliziation (București, 8-9 septembrie 2004)
În fața dominației europene a GSM, apariția unui operator ca Zapp, care acționează în zona tehnologiei CDMA în spectrul de 450MHz și care se dovedește a fi viabil, după numai trei ani de activitate, trezește un interes deosebit specialiștilor internaționali și marilor companii din telecom. Astfel, elita CDMA prin asociația sa profesională IA450 a organizat, la București, între 8 și 9 septembrie a doua Conferință Internațională anuală „450 Mhz Digitalisation" (după cea din 2003 de la St. Petersburg - Rusia). Partenerul PR al acestui eveniment a fost compania IBC Global Conferences din Londra. Partenerul media unic al prestigiosului Congres a fost revista "COMUNIC@ȚII Mobile", care vă prezintă în această ediție un amplu dosar despre cele mai relevante momente ale Conferinței.
Toți membrii elitei internaționale a comunității telecom specializată în CDMA au fost prezenți la conferință, alături de 250 de specialiști de pe cinci continente. Evenimentul a fost mai puțin mediatizat, din cauza specificității temei și a cunoscutei reticențe a marilor companii prezente de a dezvălui cele mai noi teme de cercetare și planuri de extindere în această industrie. Cu toate acestea, am reușit să rezumăm în acest dosar cele mai importante informații și idei despre viitorul CDMA în România și în lume.
Zapp - principalul beneficiar al Congresului CDMA
Este evident că Zapp este principala companie care a beneficiat de această mare desfășurare de forțe, iar ponderea companiei Telemobil în dosarul nostru este pe măsură. În afara temelor centrale ale conferinței, care a analizat starea operatorilor mobili din domeniu, noile oportunități ale pieței europene, viziunile regulatorilor privind dezvoltarea CDMA450 MHZ și până la noile provocări ale acestei afaceri, cele mai interesante puncte de vedere și convingeri s-au spus în cercuri restrânse, unde au reușit să ajungă și membrii echipei noastre. Între marile nume ale industriei, Qualcomm, Lucent Technologies, Nortel Networks, Huawei, Ericsson, Inquam, Eurotel Praha, Anatel Brazil și Zapp am putut remarca și prezența unei companii românești ca Topex, ce deține un important parteneriat cu Zapp, asigurându-i echipamente și soluții acestui operator telecom. Astfel, pe toți liderii acestui mare eveniment telecom de la noi, poate cel mai important din acest an, îi veți putea întâlni în paginile următoare. Dimensiunea investigației și documentării noastre sper să fie pe măsura curiozității și aprecierii d.voastră.
C@M: Care este semnificația evenimentului mondial 450 Digitalisation organizat pentru prima oară în România?
Chris Bataillard: Este o oportunitate oferită tuturor celor implicați în industria CDMA450 de a fi împreună și de a-și putea împărtăși ideile.
C@M: Care este rolul Zapp în dezvoltarea afacerilor CDMA 450?
Chris Bataillard: Compania Zapp este fondatorul și liderul CDMA450.
C@M: Amintiți, vă rugăm, principalele atu-uri tehnologice ale CDMA față de povestea de succes a GSM-ului.
Chris Bataillard: Tehnologia CDMA450 vizează segmentul utilizatorilor de business cu un trafic ridicat de date la viteze mari și un volum mare de minute, în timp ce afacerea prinicipală în cazul GSM-ului o reprezintă segmentul pre-paid din mass market.
C@M: Considerați rețeaua Zapp îmbunătățită cu EV-DO o adevărată rețea 3G? Care sunt avantajele CDMA450 față de UMTS?
Chris Bataillard: Definiția tehnologiei 3G vizează orice rețea cu viteze de peste 144kbps, așa încât aici intră și CDMA450 și UMTS și EDGE. Tehnologia CDMA450 are o capacitate mai scăzută decât cea UMTS, dar are în schimb o acoperire mai bună.
C@M: Vedeți piața europeană ca pe o oportunitate pentru CDMA450 în fața dominației GSM?
Chris Bataillard: Modelul de afaceri al CDMA450 se axează pe nișe de piață și pentru că investiția este scăzută, poate coexista cu tehnologiile GSM/UMTS din orice țară.
C@M: Experiența dvs. în cadrul IA450 vă permite să considerați competiția CDMA-GSM o problemă culturală (America&Asia Pacific versus Europa) sau mai degrabă una geo-politică și economică?
Chris Bataillard: Această competiție a început ca o problemă politică, dar acum problema de bază s-a schimbat, în sensul că nici un operator nu agreează nou intrații pe piață, deoarece aceștia afectează calculele economice ale tuturor.
C@M: Credeți că guvernele europene își permit, în contextul competiției intercontinentale, să aplice principiul "neutralității tehnologice", ținând cont și de istoria dezvoltării comerciale a UE?
Chris Bataillard: Uniunea Europeană a trecut deja, prin lege, la neutralitatea tehnologică.
C@M: Considerați EV-DO o alternativă comercială la tehnologiile broadband de linii fixe în țările cu un PIB scăzut, așa cum sugerează anumiți analiști?
Chris Bataillard: EV-DO este proiectat în special pentru date și deși există planuri de viitor pentru anumite servicii de voce, acestea nu se vor realiza în prezent. Da, EV-DO este o alternativă comercială la tehnologiile broadband de linii fixe în țările cu PIB scăzut, deoarece costul de implementare a tehnologiei broadband de linii fixe este prea ridicat dacă procentajul adoptării este prea scăzut. Acest lucru nu poate fi comparat cu situația liniilor fixe, acolo unde nivelul gradului de adoptare este prea ridicat, ca în cazul centrelor urbane.
C@M: Cum vedeți problema dificilă a evoluției conținutului?
Chris Bataillard: Operatorii CDMA450 se concentrează asupra furnizării infrastructurii, nu asupra conținutului. În prezent, conținutul web este în mare parte gratuit și este disponibil în totalitate pe dispozitivele wireless.
Articol apărut în COMUNIC@ȚII MOBILE - Revista afacerilor Telecom @ Mobile Media. ANUL IX - NUMĂRUL 48 - septembrie 2004
Comandați online ediția print a revistei COMUNIC@ȚII Mobile:
|
|








