.

Discuțiile pe tema amenințării puse de dezvoltarea WiFi la adresa telefoniei mobile 3G s-au purtat până acum din unghiul de vedere al datelor mobile. Un anunț surprinzător din partea Cisco - că va introduce pe piață în iunie 2003 un terminal de voce bazat pe 802.11b - a deschis posibilitatea ca amenințarea WLAN la adresa telefoniei celulare să se poarte chiar pe frontul vocii. Bazat pe Voice over IP și adresat în primul rând companiilor și organizațiilor cu sedii multiple, aceste terminale oferă perspectiva exploatării infrastructurii existente de rețea locală fără fir pentru a oferi angajaților voce mobilă - nu numai în sediu, ci și oriunde compania are acoperire WiFi, fie că este vorba de depozitul de peste drum sau o fabrică din partea cealaltă a globului. Noul Voice over WLAN se profilează, pe termen lung, ca noua specie de competitori la adresa producătorilor de terminale mobile tradiționali, față de care ei au avantajul unor relații strânse cu clienții din sectorul de afaceri.
Cisco Systems Inc. a anunțat pe 28 aprilie a.c. că va începe comercializarea din iunie 2003 a telefoanelor mobile bazate pe o tehnologie fără fir de rază limitată, într-un efort de a stimula vânzările de sisteme ce folosesc tehnologia Internet pentru apeluri telefonice. Cisco, numărul 1 mondial al echipamentelor de direcționare a traficului Internet, și-a îndreptat atenția asupra rețelelor locale fără fir și asupra apelurilor prin Internet, cunoscute ca telefonie IP - piețe în plină creștere. Compania domină deja vânzările de tehnică de rețea către corporații.
Noul telefon este proiectat să funcționeze în campusurile de companie și va folosi standardul cunoscut sub numele de WiFi pentru conectarea utilizatorilor la o rețea telefonică bazată pe web, dându-le posibilitatea să se plimbe prin sediu fără să piardă semnalul. Un telefon IP mobil extinde, astfel, avantajele telefoniei IP pentru productivitatea angajaților, dându-le acestora mai multă mobilitate. WiFi, sau 802.11b, este o conexiune fără fir ultra-rapidă la Internet, disponibilă în general pe o rază de 100 m în jurul unei stații de bază. Prin instalarea mai multor puncte de acces, sau hotspot-uri (trad. locuri fierbinți), firmele pot beneficia în toate birourile de acces fără fir la Internet.
Companii ca Cisco din SUA, Nortel Networks din Canada și Avaya din SUA promit că poziționarea telefonului și a conexiunilor dintre computere pe aceeași rețea poate reduce considerabil costurile. Unele companii oferă deja servicii unificate, ce permit utilizatorilor să citească poșta vocală și să își asculte e-mail-urile. Avaya comercializează de peste un an un telefon mobil WiFi, urmând să lanseze un nou model în zona de preț a celui de la Cisco. Telefonia IP este evoluția unei idei pe care utilizatorii de computer au explorat-o acum vreo 5 ani, când încercau să facă apeluri telefonice mai ieftine prin conexiuni web slabe.
Un nou front pentru profiturile CISCO
Producătorii de echipamente speră că telefonia IP va stimula cheltuielile într-un moment în care, la nivel global, companiile și operatorii tradiționali au trecut pe economii masive în materie de investiții în rețele. Piața telefoniei IP este estimată să atingă valoarea de 8 miliarde USD până 2007, de la 1 miliard în acest an, conform oficialilor Cisco. Cu toate acestea, analiștii consideră că telefoanele mobile WiFi vor ocupa doar de o mică porțiune din această piață, telefoanele tradiționale cu fir formând majoritatea.
Noul telefon de nișă de la Cisco va fi util în organizații de felul spitalelor, depozitelor și engros-urilor și în medii de vânzare cu amănuntul - unde angajații se mută continuu sau nu stau mult pe loc - și va putea fi folosit numai cu echipamente de rețea și hotspot-uri de la Cisco. Telefonul va permite angajaților să își păstreze același număr când se mută între birouri și sedii. De exemplu, un angajat Cisco ce călătorește la București poate să își folosească telefonul WiFi cât timp se află pe terenul companiei pentru a-și suna șeful din California ca și cum l-ar suna de la biroul său de acolo. Iar dacă angajatul își sună soția, apelul va fi unul local, ca și cum ar suna-o de la biroul său din California.

Noul Ferrari în lumea mobilă
Scopul final al telefoanelor WiFi este să funcționeze și din locuri publice, dar analiștii nu se așteaptă la această dezvoltare înainte de 4-5 ani de acum încolo. 'Să fi în stare să intri cu un telefon Cisco într-o cafenea Starbucks sau într-un magazin Albertsons și să dai telefon e de domeniul fantasticului, totuși', taxează ideea președintele firmei de cercetare Synergy Research Group, citat de CNET News.com. Chiar și oficialii Cisco recunosc că telefoanele WiFi nu vor înlocui vreodată telefoanele mobile, deoarece raza de acțiune a WiFi pe suprafața unui teren cu birouri este prea limitată și pentru că, geografic, WiFi este disponibil numai în anumite arii urbane.
Deși Cisco nu are planuri imediate de a încorpora funcționalitatea celulară în produsele sale, producerea unui telefon dual-mode, cu care utilizatorii să poată comuta între WiFi și un standard de transmisie mobilă ca GSM sau CDMA ar mări ritmul de adopție al noilor telefoane, consideră analiștii de la Yankee Group. Specialiștii de la Avaya, Motorola și Proxim lucrează deja la un telefon WiFi-CDMA, care s-ar putea să apară pe piață până la sfârșitul acestui an.
Principalul obstacol în adoptarea în masă de către companii a echipamentelor telefonice Internet este faptul că, deocamdată, clienții nu pot mixa telefoane de la companii diferite. Noul telefon Cisco va avea un preț de lansare de 595 USD, dar Cisco estimează că va ajunge să se vândă cu 400 USD. Cisco a declarat că va folosi producători subcontractați pentru anumite părți de proiectare și asamblare a telefonului, dar nu a oferit mai multe detalii în această privință.
Pe o piață în care telefoanele IP tradiționale cu fir costă sub 200 USD, prețul noului telefon este încă prea ridicat, apreciază analiștii de la Yakee Group: 'E taxat ca un Ferrari în lumea telefoanelor'.
Cisco a mai introdus în aprilie și modele ieftine tradiționale de telefoane IP care concurează direct Nortel și Avaya. Modelul 7902G a fost lansat cu 130 USD și este prima ofertă Cisco într-adevăr ieftină pentru companiile mici, într-un efort de a contracara percepția pieței despre Cisco drept un furnizor scump. Cisco a vândut până în prezent 1,5 milioane de telefoane IP la nivel global, în principal către cele 6.000 de companii care îi folosesc comutatoarele și routerele pentru gestiunea traficului Internet. Multe din aceste companii au ales să cumpere telefoane IP de la concurență, invocând prețul mai ridicat al echipamentelor Cisco. Prețul mediu al unui telefon IP pe piața internațională se situează între 125 și 135 USD.