Tulburările produse în spațiul aerian românesc de erupția vulcanului din Islanda au ridicat la suprafață o serie de probleme practice, care par să se accentueze odată cu persistența acestui fenomen vulcanic.
A devenit evident că aria persoanelor vătămate de evenimentele din Islanda nu se restrânge doar la pasagerii blocați în aeroporturile mapamondului, ci include numeroasele companii ale căror afaceri se bazau, în mod curent, pe libera circulație aeriană.
Din punct de vedere legal, erupția vulcanului islandez se încadrează în mod plauzibil în categoria împrejurărilor caracterizate de conceptul de „forță majoră". De altfel, aceasta este inclusiv interpretarea oficială oferită de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Forța majoră este considerată a fi o cauză externă, cu caracter excepțional, imprevizibilă și inevitabilă în mod absolut. Atâta vreme cât fenomenul meteorologic cauzat de erupție își va păstra aceste trăsături, atribuirea coordonatei de forță majoră va fi greu de contestat.
1. Clarificări privind relația companie aeriană-pasager
Ca urmare a încadrării menționate mai sus, pasagerii zborurilor anulate sau afectate de întârzieri însemnate nu vor avea dreptul la compensații financiare, în acord cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 ("Regulamentul"). Cu toate acestea, pasagerii menționați mai sus posedă în continuare dreptul de a beneficia fie de rambursarea biletului de avion, fie de redirecționarea în condiții de transport comparabile.
De asemenea, companiile aeriene sunt în continuare ținute de obligația legală de deservire, incluzând oferta gratuită de mese și băuturi răcoritoare, cazare hotelieră, precum și transport între aeroport și locul cazării. Cu privire la aceste aspecte, câteva precizări sunt demne de luat în seamă:
• Regulamentul nu oferă o limită maximă a perioadei de-a lungul căreia operatorul de transport aerian trebuie să își exercite obligația de deservire față de pasager. Totuși, atât interpretarea unor mențiuni din preambulul Regulamentului, cât și incidența Convenției de la Montréal permit impunerea unui standard legal de „rezonabilitate", potrivit căruia această obligație de deservire va înceta după parcurgerea unei perioade echitabile de timp, raportată la durata întârzierii, precum și la mijloacele alternative de transport ale pasagerului;
• În executarea aceluiași standard de „rezonabilitate", Instrucțiunile oferite de Comisia Europeană în aplicarea Regulamentului arată că, în ipoteza în care nu există locații de cazare hotelieră în vecinătatea aeroportului, iar timpul până la următorul zbor disponibil este suficient de redus, companiile aeriene nu au obligația de a oferi locuri de cazare pasagerilor. În acest sens, Instrucțiunile recunosc incidența premisei nr. 18 din Regulament, conform căreia obligația de deservire poate fi limitată sau declinată de companiile aeriene dacă executarea acesteia ar duce la o întârziere suplimentară.
2. Clarificări privind relațiile dintre comercianți
În ceea ce privește soarta celorlalte contracte comerciale în care una dintre părți se vede în imposibilitatea de a-și executa obligația din cauza fenomenului vulcanic islandez, atenția trebuia îndreptată în primul rând spre modalitatea în care părțile au înțeles să reglementeze conceptul de forță majoră. Contractanții sunt liberi să stipuleze în mod precis ce anume împrejurări sunt incluse în acest concept, precum și implicațiile pe care aplicarea sa îl are în economia înțelegerii comerciale.
În ipoteza în care părțile nu au înțeles să reglementeze expres această noțiune, aplicabilă va deveni definiția legală a forței majore. În această din urmă ipoteză, regula de principiu care va guverna raporturile dintre părți va fi cea conform căreia atunci când o obligație nu mai poate fi executată din cauza unui eveniment de forță majoră, ea rămâne suspendată in intervalul de producere a acestuia (în cazul contractelor cu o durată mai mare în timp), sau chiar se stinge (în situația în care executarea obligației nu mai este posibilă, ori oportună, după încetarea împrejurării de forță majoră). Astfel, debitorul obligației imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte părți să-și execute obligația corelativă, dar nici cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la debitorul obligației imposibil de executat.
3. Clarificări privind raporturile dintre angajat-angajator
Erupția vulcanului islandez ridică o serie de controverse și în ceea ce privește relațiile dintre angajatori și angajații blocați pe aeroporturile mapamondului:
• De principiu, Codul muncii prevede că orice contract individual de muncă se suspendă de drept pe perioada existenței unui caz de forță majoră. Aplicarea directă a acestei prevederi duce la concluzia că, în intervalul absenței angajatului de la locul de muncă din pricina imposibilității obiective și integrale de deplasare, atât obligația acestuia de a presta munca, cât și cea a angajatorului de a o remunera sunt suspendate. În ipoteza în care angajatul refuză în mod nejustificat și nerezonabil să apeleze la alte mijloace de transport pentru a ajunge la locul de muncă, e plauzibil ca absența să devină nemotivată, putând atrage sancțiuni disciplinare;
• Acumularea de cheltuieli de către angajatul blocat în delegație (cazare, transport, indemnizație de delegare) urmează, de principiu, să fie suportată angajatorului. Totuși, aceste cheltuieli trebuie să îndeplinească și ele criteriul „rezonabilității", și ar putea ajunge să fie suportate de angajat în momentul în care imposibilitatea de deplasare și-a pierdut caracterul absolut, dar acesta din urmă nu s-a înapoiat la locul său de muncă.
