.

British Film Institute (BFI) va lansa în octombrie un serviciu digital care oferă internauților posibilitatea de a accesa, printr-un player online, una dintre cele mai bogate colecții de filme din lume, ce include imagini rare din epoca edwardiană, dar și pelicule contemporane. Înființat în urmă cu 80 de ani, BFI va lansa BFI Player, pe 9 octombrie, cu scopul de a răspunde cererii tot mai mari de pe piața Video-On-Demand (VOD), o piață în creștere, evaluată la 243 milioane de lire sterline (393,75 milioane dolari) din Marea Britanie în 2012, precizează Mediafax. "Cred că acesta este cel mai important moment al nostru de când eu am venit aici", a declarat directorul BFI, Greg Dyke. "Când am venit la BFI (în urmă cu cinci ani) nu eram deloc interesat de lumea digitală. Acum, suntem cu toții în această lume", a adăugat el. Noul player de pe site-ul BFI va putea fi accesat inițial doar de utilizatorii plătitori din Marea Britanie.

"Dacă restul lumii va dori să vadă arhiva noastră, atunci vom lansa o versiune internațională a acestui player", a spus Greg Dyke, fost director-general al BBC, postul public de televiziune britanic, al cărui iPlayer s-a bucurat de mare succes în rândul spectatorilor. Edward Humphrey, directorul diviziei online de la BFI, spune că a sosit momentul ca BFI să intre pe piața VOD din Marea Britanie, care a crescut cu 50% în 2012 și a atras jucători importanți din acest domeniu, precum platformele Netflix și LOVEFILM.

Versiunea inițială a BFI Player va rula pe computere și pe tablete și va include șapte "colecții" care vor putea fi consultate: "London Film Festival Presents", "Backed by the BFI", "Edwardian Britain", "Gothic", "Cult cinema", "Inside Film" și o selecție realizată de criticii de film de la revista Sight and Sound.

O ofertă foarte interesantă a BFI Player constă în aceea că o serie de premiere britanice și mondiale ale unor filme importante vor putea fi vizualizate pe acest player în aceeași zi în care acele filme vor debuta în cinematografe.

Primele două filme incluse în această ofertă specială sunt: o ecranizare de Clio Barnard după piesa "The Selfish Giant", de Oscar Wilde, pe 25 octombrie, și o copie restaurată de BFI a filmului "The Epic of Everest" - o peliculă despre o tentativă eșuată a unui grup de alpiniști britanici de a urca pe Everest în 1924 -, pe 18 octombrie.

Arhiva BFI include, totodată, imagini de la funeraliile reginei Victoria și 28 de ore de filmări realizate în Marea Britanie în epoca edwardiană.