O decizie ANC aflată în consultare publică vizează crearea unui comparator de prețuri - un portal care compară tarifele serviciilor de pe piață. "Cred că în momentul de față datorită complexității extraordinar de mare a ofertelor, a tarifelor, a bonusurilor oferite, este foarte util pentru consumatori să le înțeleagă și să le poată compara.", a explicat Liviu Nistoran, președintele ANC. Varujan Pambuccian a atras atenția că acest comparator va ajunge să dirijeze, de fapt, piața. Operatorii au atras atenția că un comparator de prețuri nu va putea lua în calcul calitatea serviciilor oferite de diferiții operatori.
Utilitatea unui comparator de tarife
Liviu Nistoran, Președinte ANC: "Decizia care statuează drepturile consumatorului, care creează un cadru pentru informarea abonaților. Aici există o componentă care ține de operatorii de comunicații electronice și sunt anumite seturi de informații pe care operatorii trebuie să le comunice clienților - precum vederea contractului înainte de semnare, costul total al unui abonament (care include taxă de conectare, terminal). Această decizia are în vedere punerea în temă a abonaților în privința aspectelor contractuale. Prin această decizie, care este în consultare publică, vizăm și crearea unui comparator de prețuri - un portal care compară tarifele serviciilor de pe piață. Deocamdată, nu este stabilit algoritmul de lucru, urmând ca toate aceste lucruri să fie făcute în discuțiile care vor avea loc cu operatorii. Cred că în momentul de față datorită complexității extraordinar de mare a ofertelor, a tarifelor, a bonusurilor oferite, este foarte util pentru consumatori să le înțeleagă și să le poată compara. Majoritatea punctelor de vânzare care oferă servicii de telefonie mobilă sunt mono-operator, un client neputând alege la aceste puncte de vânzare și magazine între ofertele mai multor operatori. Acest portal este doar un instrument pentru informarea utilizatorului. Mulți abonați se plâng de faptul că li s-a reînnoit contractul pentru că aveau o clauză de prelungire automată și li se cere 250 euro per SIM pentru portarea numărului. ANC susține că operatorul de comunicații este obligat să trimită un SMS cu 15 zile înainte de data la care se poate rezilia contractul prin care să i se expliciteze clientului dacă este vorba de o prelungire automată sau nu. Un alt exemplu este procedura de soluționare a plângerilor."
Problema algoritmului
Varujan PAMBUCCIAN - Președintele Comisiei IT&C, Camera Deputaților: "Propunerea de a informa cetățenii este binevenită. Singurul lucru de care mă tem în acest proces este termenul de „algoritm", care nu poate fi lăsat la nivelul arbitrariului. În momentul în care se vorbește de algoritm trebuie să existe consens, nu o majoritate de decizie. Acesta este singurul lucru care poate ridica probleme, pentru că un algoritm poate dirija piața. De aceea este bine să avem un echilibru în toate și să ne asigurăm ca un lucru util, cum este informarea, să nu se transforme într-un lucru periculos, și anume dirijarea. Mai bine se întârzie acest proces cu o lună pentru a se face un proiect solid, de necontestat, decât să fie făcut rapid, dar greșit, mai ales că va urma o perioadă de regres care va lovi în zona operațională, în puterea de cumpărare a oamenilor."
Alternativa outsourcing-ului
Liviu Nistoran: "Orice decizie luată de ANC se face cu un ochi la consumator, pe termen lung, și cu un ochi la condițiile de piață și la operatori. Nu vrem ca prin deciziile pe care le luăm să declanșăm efecte negative asupra EBITDA, asupra planurilor de afaceri, operațiunilor și a climatului general al pieței, care automat dă un semnal pentru investiții. Algoritmul după care se va construi comparatorul de tarife se va face după consultarea tuturor operatorilor implicați și poate este nevoie să introducem și elemente calitative. De asemenea, poate vom opta pentru modelul englezesc, așa cum autoritatea din Marea Britanie a făcut un outsourcing pe zona de comparare a tarifelor. Poate vom apela la un outsourcing multiplicat, în sensul în care să oferim către mai multe asociații realizarea acestui proiect. Astfel, vom putea avea competiție în zona de comparatoare, iar clientul va putea alege cel mai bun comparator."
Reacțiile operatorilor la comparatorul de tarife propus de ANC:
Marian VELICU - Senior Director Regulatory, Legal & Corporate Affairs, Vodafone:
Industria telecomunicațiilor a făcut cele mai multe demersuri în direcția informării utilizatorilor
"Se vorbește foarte mult în ultima perioadă de comparatoare de tarife, dar cred că se omite faptul că operatorii mobili au fost cei care au promovat noi soluții de informare a consumatorilor cu privire la costurile serviciilor utilizate. Mai mult, pe site-urile operatorilor mobili sunt deja aplicații care dau posibilitatea de evaluare a serviciilor de care consumatorii au nevoie. S-au făcut foarte multe lucruri în privința informării utilizatorului, iar acest lucru continuă să fie o prioritate pentru operatori. În măsura în care utilizatorul dorește să aibă informații, acestea îi pot fi oferite. Important este ca utilizatorul să citească contractul la momentul optării pentru un anumit serviciu. Credem că industria telecomunicațiilor a făcut cele mai multe demersuri în direcția informării utilizatorilor."
Dorin ODIAȚIU - Director Wholesale, International & Regulatory Affairs, Orange:
Operatorii sunt perfect aliniați cu cerințele de informare a utilizatorilor
"Tonul în care s-a pus problema informării utilizatorilor a opus oarecum într-un mod artificial intențiile de informare ale ANC cu cele ale operatorilor, ca și cum acestea nu ar avea același scop, deși operatorii sunt perfect aliniați cu cerințele de informare a utilizatorilor. Noi privim cu anumită grijă modul în care acest comparator de tarife s-ar putea implementa, care ar putea duce în anumite condiții la o implementare trunchiată și la o tratare superficială a comparațiilor între oferte. În condițiile acestea avem rezerve față de acest proiect pe care îl dorim să se realizeze corect. Un astfel de comparator nu este un lucru simplu de realizat dat fiind faptul că unele oferte sunt foarte complexe, iar implementarea lor trebuie făcută cu atenție.
Spyridon SPYROPOULOS - Director External Business Affairs, Cosmote:
Operatorii duc o luptă la nivelul prețurilor ca să răspundă nevoilor consumatorilor
"Sectorul telecom, în special zona mobilă, este foarte competitiv în România, iar operatorii duc o luptă la nivelul prețurilor, astfel încât să poată răspunde tuturor nevoilor consumatorilor. Va trebui să cooperăm îndeaproape cu ANC, pentru a avea o implementare adecvată a acestui proiect, care nu este deloc ușor de realizat, dar la care vom lua parte pentru a răspunde nevoilor de informare a consumatorilor.
Răzvan IONESCU - Director Divizia Reglementări, Romtelecom:
Trebuie luată în calcul și calitatea serviciilor comparate
"Nu trebuie să ignorăm faptul că această intenție de reglementare a ANC nu implică doar un comparator de prețuri. Un alt aspect important este ușurarea accesului consumatorilor la informație în ceea ce privește serviciile pe care aceștia le primesc. În ultimii doi ani, prin introducerea inițiativei „Clientul pe primul loc", Romtelecom a acționat exact în acest scop - transparență, oferte nelimitate incluse în abonament, schimbarea denumirilor abonamentelor, pentru ca utilizatorul să înțeleagă mai bine ceea ce i se oferă. Romtelecom acționează în direcția creșterii valorii furnizate clientului și a creșterii încrederii clientului față de Romtelecom. Deși ideea comparatorului de tarife propus de ANC este una aplicabilă, implică și un proces de consultare la care Romtelecom va participa, în încercarea de a crea un compromis cât mai adecvat condițiilor actuale ale pieței. Din punctul nostru de vedere, un aspect foarte important care nu este luat în calcul în versiunea actuală a procesului de decizie, este compararea calității serviciilor. Surprinderea acestui aspect într-un algoritm matematic este dificil de făcut. Este foarte mult de lucru, pentru a găsi acest compromis și pentru a reuși să găsim un mecanism care să avantajeze clientul și să nu ducă la confuzionarea acestuia sau la stabilirea unei direcții a pieței."






