.

Ca lider al pieței românești de telecomunicații, Connex se confruntă zilnic cu provocările specifice industriei de telecomunicații. Connex stabilește în permanență un avantaj competitiv prin lansarea de noi soluții și servicii și, în același timp, crește nivelul profitabilității și identifică noi resurse de mărire a veniturilor. Însă, ca orice companie mare, Connex s-a confruntat cu problemele IT ale pieței românești. "Ne-am dezvoltat peste așteptările noastre în primii 5 ani de activitate și a trebuit să rezolvăm prin mijloace proprii problematica IT", a declarat Laurențiu Mandu, director IT la Connex. Pentru a ține pasul cu ritmul rapid de dezvoltare a companiei, inginerii IT de la Connex au ajuns să lucreze mai mult tactic decât strategic, pentru îmbunătățirea funcționalității limitate a unora dintre sistemele companiei, inclusiv în privința serviciului de facturare și plăți. "Am ajuns să dezvoltăm o infrastructură IT cu numeroase aplicații proprii, create în interiorul companiei, ceea ce presupunea un efort semnificativ din partea noastră" - a adăugat Laurențiu Mandu.

Planificarea următoarei etape avansate de comunicații
Din momentul în care Connex a trecut de la etapa de creștere la cea de maturitate, compania a ales să modifice radical configurația infrastructurii IT. "Aveam nevoie de un proiect care să pună bazele unei platforme ce permite o mai bună integrare a sistemului pentru viitor. De asemenea, vroiam să trecem de la numărul mare de aplicații dezvoltate în interiorul companiei la o suită redusă de soluții standard ce puteau să fie unificate și integrate" - susține Mandu. Astfel, după ce a lansat o cerere de oferte către cei mai importanți furnizori de soluții de integrare, Connex a evaluat toate ofertele primite și a ales soluția IBM WebSphere Business Integration din mai multe rațiuni. "IBM ne oferea, la un preț competitiv, funcționalitatea pe care o doream, cât și servicii complexe, furnizate de către o echipă locală profesionistă, care putea să asigure implementarea proiectului. Experința echipei IBM de la București a influențat în mod decisiv alegerea noastră", susține Mandu.

Tehnologia și serviciile IBM
sunt inegalabile
Connex utilizează o soluție IBM WebSphere Business Integration dedicată pentru telecom, proiectată pentru provocările integrării din industria telecomunicațiilor.
Serverul InterChange din cadrul soluției IBM rulează pe o configurație de servere cu înaltă disponibilitate. Un server de automatizare a proceselor susține controlarea numeroaselor aplicații de afaceri ca și cum ar fi una singură.
Mai mult, Serverul InterChange administrează canalele și portalurile de B2B, administrează execuția operațiunilor multi-lineare și concomitente, asigurând integritatea datelor, dar și certificarea sistemului și managementul configurației.
Connex utilizează soluția IBM WebSphere Business Integration pentru colaborări funcționale, așa încât coordonează și controlează procesele de afaceri, încorporând multe dintre componentele procesării IT. Aceste colaborări sunt esența soluțiilor IBM WebSphere Business Integration și permit desfășurarea afacerii, dar și a integrării logice de care este nevoie în supravegherea acțiunilor - și a transferului de date - a componentelor de procesare. De-a lungul proiectului său inițial, Connex a implementat aplicațiile WebSphere Business Integration Customer Manager Collaboration and Adapters pentru aplicațiile de CRM și facturare, alături de Java™ Database Connectivity (JDBC) Adapter.
JDBC permite Serverului InterChange să exporte datele într-o aplicație construită pe orice bază de date compatibilă cu driverul JDBC și furnizează unele proprietăți avansate de configurare pentru performanțe ce depășesc standardul JDBC.
Implementarea soluției IBM WebSphere Business Integration a durat circa 3 luni și s-a înscris perfect în bugetul alocat, lucru extrem de important pentru Connex, subliniază Mandu.
IBM Global Services a furnizat servicii de management de proiect, iar echipa locală de implementare a WebSphere Business Integration Services a lucrat alături de personalul Diviziei de sisteme informatice de la Connex. Totul pentru a asigura transferul de cunoștinte și al performanțelor soluției WebSphere Business Integration.
Un schimb în bine pentru IT
Soluția IBM WebSphere Business Integration pentru industria telecom permite Connex o legătură rapidă și facilă a soluției sale de CRM cu aplicațiile existente. Prin utilizarea aplicației WebSphere Business Integration Customer Collaboration, Connex a putut automatiza procesele de afaceri cu clienții, integrând aplicații multiple. "Raportându-ne la beneficiile afacerii, personalul nostru de relații cu clienții poate acum vizualiza o singură aplicație pentru urmărirea interacțiunii cu clientul, ceea ce ne ajută imens în îmbunătățirea serviciului nostru cu clienții", susține Mandu.
Beneficiind acum de soluția WebSphere Business Integration, Connex anticipează o reducere considerabilă a timpilor de integrare a aplicațiilor, cât și posibilitatea de a oferi pieței, într-un ritm mult mai rapid, noi servicii de calitate.
În plus, Mandu este convins că integrarea viitoare a sistemului de facturare Connex și a soluțiilor CRM cu strategia sa de planificare a resurselor companiei - proiect estimat pentru demarare în 2003 - apropie Connex de o integrare deplină a afacerii și de o conturare a procesului său de afaceri.
"Soluția IBM a produs o schimbare pozitivă în mediul nostru informatic, care se va traduce, în cele din urmă, printr-o consolidare a obiectivelor și direcțiilor afacerii", concluzionează Laurențiu Mandu.

Pentru mai multe informații
despre IBM Global Services și
IBM WebSphere Business Integration Solutions puteți vizita:
http://www.ibm.com/software/integration