.

Producători de top de electronice și de tehnologie de vârf ca International Business Machines Corp., Eastman Kodak Co. și Matsushita Electric Industrial Co, cel care produce sub brandul Panasonic, cer negociatorilor Organizației Mondiale a Comerțului să revizuiască tarifele globale care nu mai reflectă convergența dintre computere și electronicele de larg consum, informează Wall Street Journal. Reprezentanți ai companiilor din toate țările mari producătoare de tehnologie, cu excepția Chinei, au solicitat miniștrilor de comerț participanți la întâlnirea OMC din Hong Kong din decembrie să negocieze eliminarea barierelor bazate pe tarife, ca și cele non-pecuniare pentru produse electronice ca televizoarele și playerele DVD. În 1997, țările membre OMC au ratificat un acord prin care s-au înlăturat taxele pe computere și produsele de tehnologia informației asociate. În prezent, multe produse electronice de larg consum conțin aceleași componente ca și computerele, cum ar fi hard drive și chip-uri de memorie. Reguli comerciale formate în decenii de protecționism în favoarea producătorilor locali de electronice au rămas demodate odată cu răspândirea tehnologiilor digitale, care fac dificilă distingerea unui produs IT de unul de larg consum. 'Ar trebui să fie toți scutiți de taxe vamale', este de părere US High Tech Coalition. De exemplu, camerele digitale erau clasificate de țările OMC drept produse de tehnologia informației, scutite de accize și taxe vamale în baza acordului din 1997. Astăzi, însă, multe camere digitale pot fi și camere de înregistrare video, care sunt clasificate drept produse electronice de consum la care se aplică taxe de până la 15% în unele țări. 'Convergența scoate din minți vameșii!, formulează succint directorul de politici comerciale de la Intel Corp., Melika Carroll, citată de WSJ. Producătorul de chip-uri a făcut o demonstrație, într-o conferință de presă dedicată subiectului taxelor, a unui computer prototip ce acționează ca centru de divertisment prin faptul că înregistrează și stochează muzică și video, poate fi atașat la televizor și răspunde la comenzile unei telecomenzi în loc de ale unei tastaturi. Conform actualelor legi comerciale, nu este clar dacă dispozitivul ar trebui considerat un produs IT scutit de accize sau un produs electronic de larg consum supus taxării.