.

Ediția din acest an a explorat oportunitățile pe care situația mondială în domeniul comunicațiilor o poate reprezenta pentru creșterea pieței IT&C din România.
Convergența mediilor de comunicare, precum și soluțiile wireless și de VoiP constituie, în viziunea lui Gabriel Marin, Managing Director al Omnilogic, tendințele majore ale perioadei următoare atât la nivel internațional, cât și național.
'Asistăm la un proces continuu și extrem de accelerat de comoditizare. PC-ul și telefonul așa cum le-am cunoscut tind să-și diminueze dramatic ponderea în piață, urmând probabil să se confunde cu segmentul de convergent home appliance în câțiva ani' declară Gabriel Marin, amintind că telefoanele mobile au devenit necesități curente, chiar banale iar disponibilitățile de bandă largă sunt uriașe. În viziunea sa, standardele de telefonie mobilă GSM și CDMA tind să fie comasate în așa numita generație a patra (comunicație universală), 'probabil undeva după 2008-2009'. Aceste implementări vor relansa, cel puțin pentru câțiva ani, atât piața echipamentelor de infrastructură, cât și piața de access și a teminalelor. 'Dar cu siguranță că piața nu va mai înregistra acea creștere explozivă caracteristică anilor 90, ci va fi mai degrabă lentă și predictibilă', apreciază Gabriel Marin.
Piața românească de tehnologia informației, networking și comunicații 'a atins un nivel de maturitate necesar pentru a putea absorbi cele mai noi tehnologii mondiale și, în consecință, ne-am structurat strategia, concentrându-ne eforturile în această direcție, iar rezultatele obținute în 2002 sunt de natură să ne îndreptățească credința că opțiunea a fost corectă', mai declară Gabriel Marin.
A V-a ediție a Convergent Networks a fost structurată pe 2 secțiuni - 'Telecoms & Operators' și 'Enterprise' și a adus în atenția utilizatorilor și a pieței IT&C companii de prestigiu din domeniu, parteneri ai Omnilogic - Cisco Systems, Nortel Networks, RAD Datacomm, Vocaltec, Checkpoint, Crossbeam Systems, Amdocs, Symantec și RAD Data Communications - și unii dintre cei mai importanți clienți care au prezentat studii de caz ale implementărilor deja făcute: Mobifon cu 'Soluții integrate pentru mediul de afaceri' și Raiffeisen Bank ('Implementarea serviciilor bancare și de comunicații în rețeaua națională').