.

Conferința 'Digital Connections 2003', organizată pe 30 aprilie în San Jose, s-a dorit a fi o întrunire a oamenilor de afaceri din întreaga lume în vederea dezbaterii conceptului 'digital divide' - care stabilește diferența între utilizatorii și non-utilizatorii de Internet și care dă noile direcții ale afacerilor mondiale.
Actualul impas economic la nivel mondial a tras semnalul de alarmă asupra viziunilor limitate ale corporațiilor multinaționale, stimulându-le imaginația pentru adoptarea unor strategii de perspectivă care să îi includă și să se folosească de creativitatea minorităților care nu au avut, deocamdată, acces în sistemul de vârf.
Prezentările au fost extrem de tranșante, așa încât Carly Fiorina, președintele Hewlett-Packard, a îndemnat comunitatea oamenilor de afaceri să caute o forță de muncă diversă și să familiarizeze comunitățile colaterale cu noile mijloace tehnologice de lucru, argumentând că acesta va fi punctul forte pe termen lung.
'Aceia pe care îi ajutați acum ar putea foarte bine deveni în viitor cei mai buni parteneri, clienți sau angajați ai dumneavoastră', a argumentat Fiorina. Tot ea a subliniat faptul că numai 10% din populația globului își poate permite achiziționarea unui computer, așa încât conectarea celorlalți poate deveni o oportunitate de afaceri extrem de atractivă. De exemplu, inițiativele 'digital divide' ale HP au ajutat la cablarea unor localități fără resurse deosebite precum East Palo Alto, eforturile acestea ducând la consolidarea unor afaceri și la crearea de noi locuri de muncă din momentul în care oamenii au avut acces la tehnologie. 'Nu este vorba de talent sau de lipsa ambiției, ci de oportunitate', a conchis Fiorina.
Acum 5 ani, când tehnologiile trăiau perioada lor de glorie, Jesse Jackson, sub patronajul căruia a fost organizată și conferința 'Digital Connections 2003', le-a atras atenția liderilor din Silicon Valley că eforturile lor pentru atragerea minorităților sunt nesemnificative. În prezent, rata șomajului în cazul afro-americanilor este de circa 12%, iar a hispanicilor din Silicon Valley este de 7%.
John W. Thompson, CEO la Symantec, care a preluat conducerea firmei producătoare de software de securitate la două zile după ce Jackson condamna Silicon Valley pentru lipsa de diversitate, a declarat în cadrul conferinței că inițial nu a înțeles de ce se bătea atâta monedă pe această problemă. În plus, după 4 ani anunța că Symantec se dezvoltă în ciuda scăderii activității economice. Thompson vorbește de o creștere de 9-10% anul acesta și are în vedere angajarea a 1500 de oameni în 2003. 'Faptul că Silicon Valley se află în declin nu înseamnă că nu există oportunități. Biotehnologia, managementul rețelei, relația cu clienții și software-ul de management al întreprinderii reprezintă câteva din deschiderile importante ale industriei tehnologiei. În prezent, șansa le aparține întreprinzătorilor tineri și inteligenți', concluzionează Thompson.
Chuck Smith, CEO al companiei de telecomunicații SBC West a îndemnat auditoriul să își caute mentori și să încerce să devină mentorii altora. Nu este atât de important succesul unei companii, cât mai ales oamenii care au fost lăsați în urmă și care reprezintă o resursă importantă pentru orice companie dacă aceasta are suficientă imaginație pentru a ști cum să-i folosească. Așadar, apelul său către oamenii de afaceri este unul extrem de incisiv - 'Când vă întoarceți la biroul de lucru, amintiți-vă cum ați ajuns să lucrați acolo'.