.

COSMOTE Group a semnat pe 30 iunie în București acordul de achiziție al Telemobil S.A. (Zapp), pentru suma totala de 207 de milioane Euro. Acordul de cumpărare a acțiunilor a fost semnat de dl. Michael Tsamaz, CEO al COSMOTE Group și, din partea vânzătorului, de către dl. Nadim Akkawi, Director Corporate Finance, membru al Saudi Oger Group. Suma pentru achiziția acțiunilor Zapp este estimată la aproximativ 61 milioane Euro, iar COSMOTE va prelua, în același timp, și datoriile și obligațiile Zapp, estimate la aproximativ 146 milioane Euro, dintre care, majoritatea vizează extinderea rețelelor 3G și CDMA. Citigroup Global Markets Limited (CITI) și NM Rotschild and Sons Limited au avut rolul de consultanți financiari ai COSMOTE pentru tranzacție.

Dl. Michael Tsamaz, CEO COSMOTE, a declarat: „Tranzacția semnată astăzi marchează o nouă etapă de creștere și extindere a bazei de utilizatori pentru COSMOTE România, având în vedere că licențele 3G și CDMA, precum și infrastructura permit companiei să ofere cele mai competitive servicii de date și voce din România. Activând pe una dintre cele mai competitive piețe din Europa și în numai trei ani și jumătate de la lansare, parcursul impresionant al COSMOTE România este dovada că această companie poate utiliza la maxim beneficiile acestei noi investiții."

"Suntem multumiti ca am incheiat negocierile cu Cosmote Group privind vanzarea Zapp Romania si asteptam finalizarea cu succes a tranzactiei. Aceasta tranzactie vine dupa o perioada de investitii in infrastructura companiei, timp in care am efectuat lucrari majore de extindere a ariei de acoperire si am lansat noi servicii in parteneriat cu China Development Bank si ZTE Corporation. Zapp Romania a inregistrat progrese importante in dezvoltarea retelelor 3G si EV DO, iar acum are o acoperire de peste 70% din populatia Romaniei in ceea ce priveste furnizarea serviciilor de date mobile de mare viteza. Adaugarea serviciilor de internet mobil de mare viteza de la Zapp la portofoliul de servicii oferite de Cosmote va fi foarte avantajoasa pentru ambele companii si pentru clientii lor." a declarat  Nadim Akkaoui, Director Corporate Finance pentru Grupul Saudi Oger.

Zapp este cel mai vechi operator de telefonie mobilă de pe piața din România. Compania și-a lansat operațiunile comerciale în anul 1993. În prezent, deține o licență CDMA în banda 450 MHz și o licență 3G în banda 2100 MHz. Rețeaua 3G a companiei acoperă 23 de orașe din România. In 2008, veniturile Zapp s-au ridicat la 61 milioane Euro, în timp ce baza de abonați depășea 374.000.