.

Cosmote România a anunțat pe 30 octombrie că a atins 3 milioane de clienți activi, după ce în luna aprilie depășise 2 milioane de utilizatori. Pentru a celebra evenimentul, operatorul a încheiat un parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) pentru a oferi membrilor acesteia 3 milioane de SMS-uri gratuite în rețea. ANSR are peste 30.000 de membri cu deficiențe de auz în România.

Pe 9 noiembrie, compania a anunțat rezultatele financiare la 30 septembrie, care arată că veniturile pe primele 9 luni ale anului au atins 105,2 milioane de euro, cu 296% mai mari decât în perioada similară din 2006 (12,5 mil. euro).  Venitul mediu per utilizator în primele 9 luni a fost de 6 euro.

Veniturile aferente trimestrului 3 din 2007 s-au cifrat la 41,5 milioane euro, comparativ cu nivelul de 12,5 milioane de euro raportat în trimestrul trei al anului 2006.

Baza de clienți a Cosmote România a crescut cu peste 600.000 în trimestrul 3, dintre care 18% au fost abonați, ajungând la un total de 2,8 milioane de clienți la 30 septembrie 2007 și o cotă de piață estimată de 13%.

Operatorul precizează că lanțul de magazine Germanos a jucat un rol important în extinderea bazei de clienți în România, mai ales pe segmentul post-paid, unde clienții atrași de Germanos au crescut cu 573% în trimestrul 3 din 2007 față de 3Q 2006. Germanos avea 705 magazine proprii în Europa de Est, la sfârșitul lui septembrie.

"Odată cu creșterea cotei de piață, grupul elen de telecomunicații mobile Cosmote estimează că își va atinge obiectivele financiare anunțate pentru România, de a înregistra un rezultat operațional înainte de deducerea taxelor, deprecierilor și amortizărilor (EBITDA) pozitiv în anul 2008 și a raporta profit în 2009", susțin într-un comunicat oficialii Cosmote România.

Pierderile EBITDA  pe trimestrul 3 al acestui an au fost de 8,8 milioane euro, la același nivel ca în trimestrul 2 din 2007. Pe primele 9 luni din 2007, EBITDA a înregistrat o îmbunătățire de 40%, fiind de -27,4 milioane euro, comparativ cu -46,3 milioane în perioada ianuarie-septembrie 2006. Compania estimează că va atinge EBITDA pozitiv în anul 2008.

Veniturile nete au ajuns la -44,5 milioane euro în al treilea trimestru al anului, fiind influențate negativ de pierderi financiare de 19 milioane de euro, cauzate în cea mai mare parte de deprecierea monedei naționale în raport cu euro (valuta în care sunt calculate împrumuturile companiei). Pe primele 9 luni ale anului, pierderile s-au cifrat la 65,2 milioane de euro.

Operatorul continuă să cheltuiască masiv în infrastructură, investiția totală până la sfârșitul lui 2007 fiind estimată la 200 milioane euro. Cosmote România a atras cel mai mare nivel al investițiilor în cadrul grupului Cosmote, pentru primele 9 luni fiind alocate 132 milioane euro.

Cel mai recent, în baza unui contract semnat pe 1 noiembrie 2007, grupul elen Cosmote va acorda filialei din România un împrumut în valoare de 60 milioane euro. Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de 12 luni, conform unui comunicat al Cosmote remis Bursei de Valori din Atena.

În luna iulie 2006, Cosmote a aprobat acordarea unui împrumut de 160 milioane de euro subsidiarei sale din România. Fondurile fac parte dintr-un program de finanțare al operatorului român, derulat în intervalul 2006-2008, cu o valoare totală de 400 milioane euro. O parte a împrumutului de 160 milioane de euro a fost folosit de compania din România pentru refinanțarea unui credit de 30 milioane euro acordat anterior de Cosmote.
Cosmote România este controlată de Cosmote Grecia (70% din acțiuni) și Romtelecom (30%). Romtelecom este deținut de grupul elen OTE, care controlează 54,01%, și de statul român, prin Ministerul Comunicațiilor, cu 44,99%.

Articol apărut în COMUNIC@ȚII MOBILE - Revista afacerilor Telecom @ Mobile Media. ANUL IX - NUMĂRUL 80 - noiembrie 2007

Comandați online ediția print a revistei COMUNIC@ȚII Mobile: