.

COSMOTE România a anunțat pe 14 ianuarie că a încheiat un contract de sponsorizare pe un an cu CFR 1907 Cluj, una dintre echipele de top din Divizia A de fotbal. Ca parte a acestui acord, sigla COSMOTE va fi inclusă pe echipamentul oficial purtat de jucătorii CFR 1907 Cluj în meciurile din campionatul intern din acest sezon, precum și pe elementele de semnalizare de pe stadionul echipei, ca și pe toate materialele de marketing și comunicare. De asemenea, COSMOTE poate implica echipa în campaniile sale de comunicare și alte acțiuni.

Prima apariție a CFR în echipamentul cu sigla COSMOTE va avea loc pe 24 ianuarie 2009, într-un meci amical împotriva echipei FC Shanghai China, care va avea loc în Antalya, Turcia.

COSMOTE România a implementat o platformă amplă de sponsorizare, care include publicitatea în timpul meciurilor de fotbal și branding pe stadioanele pe care s-au desfășurat meciuri din Divizia A. Anul trecut, COSMOTE România a încheiat un contract pe timp de un an cu Bogdan Lobonț, Dan Petrescu și Răzvan Lucescu, trei din cei mai populari reprezentanți ai fotbalului românesc, care au participat în mai multe campanii de comunicare pentru operatorul de telefonie mobilă.

"Ca marcă românească, COSMOTE a creat o legătura cu "sportul rege" al tuturor românilor, fotbalul. Astăzi, suntem mândri să vă anunțăm că am devenit sponsori ai CFR 1907 Cluj, una dintre echipele cu cea mai rapidă ascensiune și una dintre cele mai dinamice din campionat, la fel cum este și COSMOTE în sectorul de telecomunicații. Împreună, noi reprezentăm creștere, putere și dinamism. Suntem încrezători că CFR 1907 Cluj își va menține seria de succese și că fiecare dintre cele două mărci va continua să ofere suporterilor, respectiv clienților, tot ce are mai bun", a declarat Stefanos Theocharopoulos, CEO COSMOTE România.

"Ambele mărci au trecut printr-o creștere importantă în ultimii doi ani în România: campionii României la fotbal, CFR 1907 Cluj, și cel mai dinamic operator de telefonie mobilă, COSMOTE, au decis să își unească forțele în 2009 pentru a deveni încă și mai puternici și mai competitivi. Așa cum CFR 1907 Cluj a înregistrat cel mai mare număr de spectatori în România, iar meciul împotriva lui FC Chelsea a fost urmărit de 480 de milioane de telespectatori din întreaga lume, COSMOTE a ajuns astăzi la un număr de 5,2 milioane de utilizatori", a declarat Iuliu Mureșan, Președinte al CFR 1907 Cluj.