.

Atena, 9 noiembrie 2006 - In perioada iulie '“ septembrie 2006 (Q3), Cosmote a continuat sa investeasca semnificativ in expansiunea retelei de acoperire, cresterea notorietatii marcii si consolidarea prezentei comerciale in Romania. Compania si-a crescut astfel vizibilitatea pe piata romaneasca, extinzandu-si totodata reteaua de distributie, ceea ce rezulta intr-o marire a numarului de clienti.
 
In trimestrul 3, Cosmote Romania a inregistrat 138.066 de noi utilizatori, dintre care circa 30% sunt utilizatori de servicii cu abonament. Cosmote ajunge astfel la un numar total de clienti de 669.685 la sfarsitul lunii septembrie, ceea ce reprezinta o cota de piata de aproximativ 4,3% in doar zece luni de activitate pe piata. Numarul total de utilizatori ai Grupului Cosmote in cele 5 tari in care este prezent se ridica la circa 10 milioane de utilizatori, in crestere cu peste 26% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
 
Majoritatea bazei de clienti a Cosmote Romania este compusa din utilizatori de servicii preplatite (circa 83%), ca urmare a ofertelor agresive ale companiei pe acest segment. Blended ARPU (venitul mediu per utilizator servicii cartela si abonament) a crescut la 6,2 euro fata de 5,4 euro inregistrat la sfarsitul lunii iunie, si se asteapta sa continue sa creasca odata cu marirea bazei de clienti si imbunatatirea acoperirii.
 
Sumarul rezultatelor financiare pentru Cosmote Romania dupa 6 si 9 luni, la 30 septembrie 2006:
Dupa primele noua luni ale anului 2006 (ianuarie '“ septembrie 2006), Cosmote Romania a inregistrat venituri de 26,5 milioane euro, o valoare EBITDA de -46,3 milioane euro si 66,2 milioane euro pierderi nete. Pierderile inregistrate reflectă investitiile semnificative realizate pentru dezvoltarea activitatilor comerciale si extinderea in timp record a retelei de acoperire la nivel national, ajungand in prezent la aproape 92% acoperire a populatiei si peste 76% acoperire teritoriala, in urma unor investitii de peste 220 de milioane euro. Cosmote Romania isi va continua planul de investitii de 450 milioane de euro pentru primii trei ani de operatiuni.
 
'Rezultatele inregistrate dupa primele noua luni ale anului se incadreaza in planurile initiale ale companiei. Fiind primul an operational al Cosmote Romania, pierderile inregistrate sunt inerente, insa ne asteptam la imbunatatiri substantiale in anii urmatori,' declara Antonis Kerastaris, Chief Financial Officer al Cosmote Romania.
 
Cosmote va continua sa examineze oportunitati pentru dezvoltarea tehnologiilor avansate si oferirea serviciilor inovatoare pe piata din Romania.
 
Achizitia Germanos, cel mai puternic lant de distributie telecom, finalizata in octombrie, reprezinta o realizare importanta in consolidarea prezentei pe piata a Cosmote Romania, oferind companiei un avantaj competitiv fata de ceilalti operatori. Cosmote Romania va capitaliza asupra prezentei comerciale extinse la nivel national, pozitiei puternice pe piata de retail si notorietatii marcii Germanos, pentru a-si promova strategiile comerciale unui numar mai mare de utilizatori de telefonie mobila.
 
Cosmote Group, prezent in Grecia, Romania, Bulgaria, Albania si Fosta Republica Iugoslava Macedonia, a înregistrat rezultate financiare record in cel de-al treilea trimestru al anului 2006. Grupul a atins venituri operationale de 1.630,6 milioane euro, mai mari cu 26% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea consolidata a EBITDA a fost de 643,1 milioane euro, înregistrand o creștere de aproape 13% fata de al treilea trimestru al anului 2005. Veniturile nete ale grupului in primul trimestru al anului curent au fost de peste 273,9 milioane de euro.