.

COSMOTE a lansat pe 18 decembrie pentru clienții de business „My e-mail", serviciul de e-mail mobil care le oferă posibilitatea să-și acceseze simplu, și de oriunde contul de e-mail de serviciu. Cu ajutorul acestui nou serviciu cu valoare adăugată, utilizatorii pot să primească și să răspundă la e-mailuri, să acceseze funcții ale programului Outlook, cum ar fi calendarul, lista de contacte și adresele de email ale colegilor, sau să programeze întâlniri.

"Segmentul de business a reprezentat una dintre prioritățile noastre ¬în 2008, iar rezultatele muncii noastre concentrate se regăsesc în creșterea bazei de clienți corporativi. Pentru anul următor, vom continua să formulăm propuneri agresive și pentru segmentul de business. Serviciul de e-mail mobil pe care îl lansăm astăzi reprezintă cea mai bună ecuație valoare-calitate din piață, într-adevăr relevantă pentru clienții noștri, ca și celelalte servicii pe care le oferim", a declarat Stefanos Theocharopoulos, CEO COSMOTE România.

Serviciul de e-mail mobil este disponibil în trei pachete, construite pe baza nevoilor de comunicare atât a firmelor mici și mijlocii cât și a marilor clienți corporativi. Pachetele standard includ între 5 și 20 MB de transfer de date la cele mai accesibile prețuri de pe piață, începând de la 5 euro/lună pentru cel mai mic pachet. Traficul adițional este taxat cu tarife între 0,30 Euro și 0,80 Euro/ MB, în funcție de abonament.

Noul serviciu de e-mail este compatibil cu o serie de terminale de ultimă tehnologie, precum Nokia E71, Nokia E66, HTC Diamond, Samsung I780, Samsung Omnia, HTC Titan II și HTC S740. Portofoliul de terminale va fi actualizat în viitor în funcție de cerințele pieței.