.

Siemens l-a numit pe Cristian Secoşan (foto) în poziția de CEO al subsidiarei din România, începând cu 1 octombrie 2018. Acesta va prelua şi poziţia de director al biroului Siemens din Republica Moldova. Secoșan a revenit, astfel, la conducerea Siemens România, poziție pe care a mai ocupat-o în perioada 2009-2012. Din 2015, acesta a deținut funcția de director general al Romelectro.
 
Până la debutul mandatului lui Cristian Secoşan, responsabilităţile poziţiei de Chief Executive Officer din cadrul Siemens SRL sunt preluate de către Titus Loew, CFO al companiei. Activitatea reprezentanţei Siemens din Republica Moldova va fi coordonată pe perioada tranziţiei de Dr. Otto Oberparleiter. G
 
Cu o istorie de 113 ani în România, Siemens operează în prezent 4 fabrici şi 4 centre de cercetare-dezvoltare pe plan local, având peste 2.000 de angajaţi. Începând cu anul fiscal 2017, Siemens SRL a preluat coordonarea activităţilor de vânzare ale grupului german în Republica Moldova. Siemens SRL a înregistrat în anul fiscal 2017, încheiat la 30 septembrie, venituri de aproximativ 136 milioane de euro.