.

De la 1 iulie 2009, Cristian Secoșan este noul Chief Executive Officer al Siemens SRL. Experiența domnului Secoșan alături de Siemens nu este singulară, acesta ocupând funcția de Director al Diviziei Power Generation/Power Transmission and Power Distribution (PG/PTD) în cadrul companiei timp de 2 ani, în perioada 2005-2007.

Cristian Secoșan are peste 20 ani de experiență în domeniul energetic, ultima funcție deținută fiind aceea de Director General și membru în Consiliul de Administrație al E.ON Moldova, în perioada 2007-2009. După 4 ani de carieră la UCM Reșița, în postura de inginer de cercetare și dezvoltare, Secoșan este numit Manager de Proiect în cadrul  companiei ABB România (1996 - 1999).

Din 1999, Secoșan este Director de Vânzări la ABB Alstom Power, iar în anul 2002, preia poziția de Director Executiv al Alstom Power România. Ulterior, în intervalul 2004-2005, acesta ocupă funcția de Director de Producție în cadrul aceleiași companii. Domnul Cristian Secoșan este absolvent al Facultății de Inginerie Mecanică din cadrul Universității Politehnice din Timișoara.

Cunoscător al limbilor engleză, germană și franceză, Secoșan a urmat și numeroase cursuri tehnice și de management în străinătate.