.

Începând cu 23 octombrie, la București Mall, oricine dorește poate experimenta serviciul 'Mesaje Multimedia (fototext)' lansat, în premieră, de compania Orange în România, la numai 3 luni de la apariția lui în Marea Britanie. Serviciul este disponibil din noiembrie și, spre deosebire de Marea Britanie, va fi oferit de la început tuturor celor 2 milioane de clienți Orange - abonați și utilizatori de cartele Orange PrePay.

O nouă eră multimedia mobilă
Serviciul MMS oferă utilizatorilor de telefoane cu facilități multimedia posibilitatea de a trece de la mesaje scrise obișnuite la mesaje ce combină fotografii, imagini, text, video, audio, în universul lumii fără fir. Imaginile pot fi fotografii color făcute cu camera încorporată sau atașată a telefonului sau imagini animate. Sunetul care le însoțește poate fi propria voce înregistrată sau o mini-coloană sonoră a imaginii, iar textul poate conține peste 3.000 de caractere - cu 2.840 mai multe decât un SMS.
Mesajele MMS pot fi trimise instantaneu, la fel ca mesajele scrise obișnuite, colegilor sau prietenilor din rețeaua Orange cu telefoane compatibile MMS sau către orice adresă de e-mail - cu textul în corpul mesajului și poza și sunetul ca fișiere atașate. Prețul unui mesaj multimedia trimis este de 0,28 USD, atât pentru abonații Orange, cât și pentru utilizatorii PrePay. Primirea mesajelor este gratuită. Clienții Orange fără telefoane compatibile MMS, dar ale căror telefoane suportă mesaje scrise (SMS), vor primi un SMS care îi invită să vadă mesajul foto la adresa www.orange.ro.
Pentru cei ce doresc să facă o colecție din mesajele preferate (trimise sau primite), există 'Albumul tău', o opțiune suplimentară a serviciului, disponibilă la numărul 566 și tarifată cu 3 USD la 6 luni.
'Aceste servicii noi deschid o lume nouă și captivantă pentru utilizatorii Orange România. Clienții noștri vor fi printre primii în Europa care vor avea acces la acest serviciu, ce le va permite să comunice într-o manieră mult mai personală', a declarat Bernard Moscheni, CEO Orange România. Telefoanele cu cameră foto Nokia 7650 și Sony Ericsson T68i sunt deja disponibile pe piața românească, terminale similare urmând să fie lansate în următoarele luni, în număr mai mare în preajma Crăciunului. Printre telefoanele compatibile MMS așteptate se numără Nokia 6610, Nokia 7210, Nokia 3510i, Sony Ericsson T300, Sagem My-X5 și Motorola T720i. Nokia este furnizorul infrastructurii MMS pentru Orange România. La nivelul grupului Orange, Nokia și Ericsson sunt furnizorii preferați pentru aceste servicii avansate de mesagerie, ca și pentru serviciile 3G. Orange a anunțat pe 22 octombrie și prima aplicație comercială MMS. Pentru abonații Orange, serviciul Info va deveni disponibil și prin serviciul Mesaje Multimedia. Aceștia vor primi informații (vremea, bioritmul, horoscopul, convertorul/cursul valutar, știri etc.) sub forma unor imagini animate, însoțite de text și sunet, direct pe telefonul mobil.