.

Gestionarea integrată și eficientă a tuturor informațiilor de interes referitoare la salariile angajaților sunt obiective esențiale pentru orice companie, fie că este privată sau de stat. Aceste obiective sunt cu atât mai importante acum, pe fondul modificărilor frecvente ale legislației în domeniul salarizării și al reducerii personalului din cadrul departamentelor de resurse umane. Componenta de Management al Salarizării și al Resurselor Umane - care face parte din pachetul informatic integrat SIVECO Applications 2011 - vine în sprijinul departamentelor care trebuie să realizeze cu personal redus situații complexe, aliniate modificărilor legislative.

"Componenta de Management al Salarizării și al Resurselor Umane permite efectuarea tuturor calculelor în conformitate cu legislația în vigoare și înregistrarea oricărei modificări a acesteia fără a afecta lunile precedente.Calculul efectiv de salarii se poate realiza ori de câte ori se dorește acest lucru, pentru toată compania sau doar pentru un grup restrâns de salariați. În plus, nu este necesar să se realizeze doar la sfârșitul lunii, ci se poate realiza chiar și în cursul lunii, lucru util la identificarea sumelor necesare pentru plata salariilor", precizează Gabriela Ichim, Product Manager SIVECO Romania.

Prin componenta oferită de SIVECO Romania, organizațiile obțin reducerea timpului de realizare a diverselor situații cerute de legislația în vigoare, posibilitatea efectuării unor simulări de tipul "what if" privind evoluția fondului de salarii și a taxelor plătite de către companie pentru alocarea corespunzătoare a bugetului, realizarea calculului de salarii, atât pentru cele care pleacă de la un salariu de bază tarifar brut, cât și pentru cele care pleacă de la un salariu net stabilit într-o valută oarecare. Practic, activitatea alocată timpului de calcul al salariilor se reduce cu 30%.