.

Pe 25 februarie 2007 cotidianul american 'The Washington Post'  publica manifestul celebrului Bill Gates la adresa Guvernului și companiilor americane despre capacitatea Statelor Unite de a visa și proiecta inovația. Națiunile avangardiste nu pot rămân vizionare decât dacă sunt destul de inventive ca să-și păstreze poziția de top. Carența Americii, la momentul actual, este slăbirea voinței politice de a dezvolta sistemul educațional în strânsă corelație cu mediul de afaceri. Vă invit să  urmăriți discursul lui Bill Gates despre acest subiect critic și poate, cine știe, vom reuși și noi să învățăm câte ceva din asta.

'De secole, lumea a presupus că dezvoltarea economică a rezultat din interdependența dintre capital și muncă. În zilele noastre aceste elemente sunt depășite evident de un singur factor critic, și anume inovația.
Inovația este sursa leadership-ului economic american și fundația pentru competitivitate în economia modială. Investițiile Guvernului în cercetare, legile dure în privința proprietății intelectuale și piețele de capital sunt principalele motive pentru care America a fost, timp de zeci de ani, cea mai performantă națiune în materie de transformare a ideilor noi în afaceri de succes.
Cel mai important factor este forța noastră de lucru. Oameni de știință și ingineri formați în universitățile americane '“ cele mai bune din lume '“ au dezvoltat tehnologii cheie, precum microprocesorul, au creat industrii și au generat milioane de locuri de muncă foarte bine plătite.
Însă, statutul nostru de generator al lumii pentru noi idei nu mai este o garanție. Cu timpul și alte guverne și-au dat seama de rolul vital pe are îl joacă inovația în lupta competițională. Asta nu înseamnă că importanța economică din ce în ce mai mare a unor țări precum China și India este una negativă. Din contră, lumea întreagă beneficiază de pe urma faptului că oamenii dobândesc îndemânarea necesară să cultive inovația.

Dar dacă vrem să rămânem competitivi, avem nevoie de o forță de lucru care să includă cele mai luminate minți ale lumii.
În acest sens sunt critice două etape. În primul rând, trebuie să construim școli solide, astfel încât tinerii americani să intre în etalonul forței de muncă având cunoștințe de matematică, științe și cu capacitatea de rezolvare a problemelor, toate necesare pentru a reuși în economia cunoașterii. Trebuie să le facilităm oamenilor de știință și inginerilor născuți în afara granițelor SUA lucrul în companiile americane. Educația a fost întotdeauna poarta către o viață mai bună în această țară, iar gimnaziul și liceele noastre au fost, vreme îndelungată, considerate cele mai bune din lume. Însă în anul 2003, la un concurs internațional de matematică, elevii de liceu din SUA s-au clasat pe locul 24 din 29 de țări înscrise. Pentru a rămâne competitivi în această economie globală, trebuie să ne construim succesul pe școlile de prestigiu și să construim o agendă națională pentru educație. Atât guvernele, cât și companiile private pot juca un rol important aici. Companiile pot milita pentru politici mai puternice de educație și să colaboreze cu școlile pentru a crește interesul pentru științe și matematică și să li se ofere elevilor o educație care să le fie utilă în afaceri. Guvernul trebuie să lucreze cu profesorii pentru reformarea școlilor și pentru îmbunătățirea performanțelor educaționale.
Chiar dacă angajările în domeniul științei computaționale cresc anual în țara noastră cu circa 100.000 de locuri de muncă, în același timp studiile arată un declin dramatic al numărului studenților care își dau licența pe acest profil. Forța de muncă din străinătate angajată temporar așteaptă 5 ani sau chiar mai mult pentru cartea verde, timp în care nu-și poate schimba locul de muncă. Asta limitează oportunitățile de reușită ale emigranților, dar și creșterea economică în ansamblul ei. Reformarea programului privind cărțile vechi pentru a ușura procesul de menținere a profesioniștilor talentați este și ea necesară. Acești angajați sunt vitali pentru competitivitatea Statelor Unite ale Americii și ar trebui să apreciem mai mult contribuția lor la dezvoltarea economică a SUA.
De asemenea, ar trebui să stimulăm și studenții străini astfel încât să nu părăsească țara după ce își termină studiile universitare. Jumătate din candidații la doctorat în știința computațională vin din afara granițelor SUA și nu este în interesul nostru să îi educăm aici ca apoi, după absolvire, să îi trimitem la loc în țările de unde au venit.
În ultimii 30 de ani, inovația Statelor Unite ale Americii a fost catalizatorul revoluției informațiilor digitale. Pentru ca SUA să rămână un lider al economiei globale, trebuie să dezvoltăm un mediu în care să se nască o nouă generație ce poate visa la inovație, indiferent de țara în care s-a născut. În țara noastră talentul nu este o problemă '“ problema este să existe voința politică potențării acestuia.'
Bill GATES

P.S. Cât de actual e acest discurs și pentru sistemul educațional din România!