
Comunicatele Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) curg anuntand vesti pozitive peste vesti alte vesti, intotdeauna pozitive. Aflam azi ca MCSI prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), susține, din fonduri structurale, proiectul denumit „Sistem electronic aplicativ integrat de educație al Universității Babeș-Bolyai". Proiectul vizeaza dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de cercetare existentă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. MCSI-OPISI a încheiat contractul de finanțare aferent proiectului în data de 31.08.2009, pentru o valoare totală eligibilă de 5.498.600 lei. Finanțarea nerambursabilă acordată fiind în pondere de 98% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Proiectul se finalizează în 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare, în prezent acesta aflându-se în stadiu avansat de implementare.
De ce este MCSI atât de atașat de Universitatea clujeană, probabil că nimeni nu ar putea spune cu exactitate, în timp ce alte câteva zeci de alte universități din țară suferă de subfinanțare, universități cel puțin la fel de prestigioase precum cea la care actualul premier Emil Boc și-a predat deja faimoasele sale cursuri de drept constituțional.
Mai mult ca sigur că spre Cluj trebuie să se îndrepte cât mai multe fonduri europene, din moment ce premierul știe că destul de curând se va întoarce la catedră. Așa motivează surse din cadrul Guvernului și MCSI aceste pompări mmasive de finanțări către Cluj-Napoca.
Proiectul „Sistem electronic aplicativ integrat de educație al Universității Babeș-Bolyai" își propune să conducă la:
- dezvoltarea unui portal e-Learning care să asigure, pe de o parte, cooperarea prin instrumente IT cu instituții academice din Romania și din întreaga lume și, pe de altă parte, facilitarea accesului la informație și suport tehnologic de ultimă oră;
- implementarea unui portal e-educație pentru administrarea de conținut educațional și management al activității universitare;
- facilitarea accesului la învățare pentru studenții ciclurilor de licență, masterat, doctorat, precum și facilitarea comunicării între cadrele didactice, prin accesul la materiale on si offline, efectuat la cel mai înalt nivel tehnologic.
Implementarea proiectului va avea ca rezultat final promovarea interacțiunii dintre Universitate și studenți/profesori, prin valorificarea potențialului IT. Proiectul se încadrează și în contextul desfășurării programelor de life long learning (învâțare pe tot parcursul vieții), contribuind la buna desfășurare a acestora prin dezvoltarea unei platforme integrate și prin implementarea unor metodologii de predare de tip e-Learning la nivelul întregii universităti. Folosirea unei platforme integrate e-Learning în activitatea didactică va permite dezvoltarea unor abilități și competențe necesare pe parcursul vieții în societatea bazată pe cunoaștere.
Proiectul „Sistem electronic aplicativ integrat de educație al Universității Babeș-Bolyai" face parte din operațiunea 3.2.3 „Susținerea implementării de aplicații de e-Educație" din cadrul Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice", Axa prioritară 3 „TIC pentru sectoarele public și privat".
OIPSI este organizat la nivel de direcție generală, în cadrul MCSI, având ca scop gestionarea proiectelor finanțate din Fonduri Structurale în domeniul IT&C, prin implementarea operațiunilor Axei III din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice.





