O întrebare la care puține dintre firmele românești, fie ele multinaționale sau neaoșe, mai pot răspunde pozitiv și motivant în aceste zile.
Miile de seminarii și conferințe de presă, sutele de ore de training, miile de articole și pagini tipărite, emisiunile la Radio sau la TV nu i-au convins pe majoritatea managerilor români că trebuie să comunice cu piața, cu mediul de afaceri, cu societatea civilă.
Având o formație academică încheiată cu mult înainte de decembrie 1989, majoritatea managerilor români de la vârful companiilor sunt acum victimele propriilor lecții de socialism științific.
O societatea mult prea lașă și delatoare, până la esențe, le-a transformat pe aceste 'cadre de nădejde ale partidului' în actori amatori într-o piesă mult prea serioasă, cum este România lui 2004.
Dezorientați și neadaptați la economia de piață, ce aduce mult cu Vestul sălbatic american, acești crocodili ai tranziției blochează orice fel de progres sau de schimbare din industriile noastre.
La Guvern, ministere, companii mari, mijlocii sau mici, universități și organizații ale societății civile, avem deja o rețea de filtre doctrinare, care nu permit societății să comunice eficient. Abia cu ocazia alegerilor, mai răbufnesc, pe ici - pe colo, voturile contra ale opiniei publice. Dar, din păcate, acestea nu pot răsturna și nici promova ierarhii politice sau de afaceri încetățenite.
Securitatea e în toate și-n toți
O temă destul de tocită în presa ultimilor 15 ani, poate fi unul din primele răspunsuri ale crizei de comunicare din mediul românesc de afaceri.
Societatea trece printr-o acută criză de sinceritate, din cauza corupției cvasi-generalizate, cu ramificații care duc la vârfurile Puterii (din păcate, ale oricărei puteri postdecembriste). Lăsând la o parte politica, generatoarea acestei metastaze sociale, să trecem la analiza societății românești de afaceri.
Un mit promovat cu obstinație de presă este progresul unor companii conduse de cadre de la vârful fostei Securități (diviziile economice și externe), care profitând de conexiunile externe, dar și de loialitatea funcțională a elitelor PCR, au acaparat tot ce înseamnă industrie reală în România.
Societatea civilă nu mai ajunge să cunoască decât faptele diverse - eșecurile tragice ale unor miliardari de carton, gen Erbașu, care încolțiți în plasele rețelelor interlope, de partid, ale pieței negre sau gri, se aruncă inevitabil cu capul în gol.
Vocile ce au curajul dezvăluirii publice a acestor cangrene sociale sunt considerate extremiste și pot fi chiar excomunicate din cercurile puterii sau ale afacerilor. Chiar dacă nu funcționează omerta, pentru că nu avem o Mafie, în accepțiunea profesionistă a termenului, legea tăcerii acoperă afacerile miliardarilor români.
Mult invocata luptă cu corupția ar putea fi declanșată chiar azi, dacă autoritățile ar da liber uitatei Legi 18, de dinainte de 1989, neabrogată.
Este vorba despre Legea averilor ilicite, ce prevede că cetățenii trebuie să probeze, la sesizarea organelor financiare de control, originea averilor dobândite. Dacă cineva nu-și poate justifica proprietățile și mărimea conturilor, statul intervine și confiscă, pedepsind exemplar infractorii, practicanți ai 'crimei economice' (cum bine este numită aceasta în Occident).
Fără a mai continua analiza ce ne duce la adevăruri mult mai dureroase despre societatea în care trăim, vă prezint sec, mai jos, două liste cu companiile pe care, în cei aproape cinci ani de la înființarea revistei, le-am cunoscut și cu care am colaborat sau am încercat să comunicăm.
Operez cu distincții clare: companii ce practică și înțeleg Comunicarea, ca pârghie pentru afaceri și companii care nu percep utilitatea Comunicării în jocul pieței. Managerii din urmă, atârnă greu, ca piatra de moară, de rapoartele firmelor pe care le reprezintă pe piață. Cerem scuze companiilor nemenționate încă în listele de mai jos, dar idealul exhaustivității nu ne caracterizează, încă...
