.

O inițiativă de săptămâna trecută a Consiliului Investitorilor Străini (CIS) a trecut destul de ușor prin analiza (precară) a presei românești de afaceri. Dorim acum să punctăm semnalul de alarmă pe care investitorii străini din țară doresc să-l tragă în direcția puterii. Mai ales astăzi, când peste 80% dintre concetățenii cercetați de sondajele de opinie declară că România se îndreaptă către o direcție greșită, din punct de vedere economic și social, semnalul CIS trebuie să dea de gândit președintelui jucător și jetoanelor sale participante la jocul cu soarta țării.

Ce rol poate avea Consiliul pentru Dezvoltarea Economică?

Propunerea Consiliul Investitorilor Străini viza înființarea unui consiliu, format din profesori, cercetători și reprezentanți ai mediului public și privat, care, prin asistența acordată, va garanta conducerea mai eficientă a României și va ajuta la proiectarea de politici economice sănătoase. „Alternativ, Consiliul pentru Dezvoltare Economică (CDE) ar putea acționa ca o entitate cu rol consultativ provenită din mediul privat și mandatată de Președinție sau Guvern să furnizeze idei pentru creștere economică. Crearea și administrarea CDE ar putea fi susținută financiar de sectorul privat", se arată în „Programul pentru Creștere Economică" - Acțiuni Prioritare pentru Repornirea Economiei al CIS. Obiectivul CDE este asigurarea de asistență de valoare cu privire la aspecte legate de politica economică și reforma instituțională. Consiliul va ajuta la crearea de politici economice sănătoase pe baza expertizei membrilor săi, care ar putea fi ulterior supuse dezbaterii publice.

Cine poate face din CDE?

CDE trebuie să fie format din experți recunoscuți (profesori, cercetători, ș.a) cu o reputație mare în domeniul lor de activitate, reprezentanți ai sectoarelor privat și public, precum și ai sindicatelor. Rolul acestui organism este de acționa ca o interfață între sectorul privat și instituțiile guvernamentale (inclusiv ministere de resort, Președinția) pentru a facilita comunicarea și transferul de cunoștințe în timp util. O alternativă luată în calcul de investitorii străini este un CDE format numai din reprezentanți ai sectorului privat. În această situație, consiliul ar acționa ca organ consultativ, mandatat de Președinție sau de Guvern pentru a contribui cu idei pentru creșterea economică.

Care sunt ariile de acoperire ale CDE?

Zonele operaționale ale CDE ar trebui să fie macroeconomia, moneda și finanțele, finanțele publice și bunăstarea socială, industria, comerțul, piața forței de muncă, domeniul juridic, economia și globalizarea. Consiliul Investitorilor Străini are peste 110 companii membre ale căror investiții cumulate în România depășesc 30 miliarde de euro reprezintă aproape două treimi din totalul investițiilor străine directe realizate din 1990 până în prezent. Contribuția la PIB a companiilor cu capital străin care activează în România este estimată de statisticile oficiale la 30%.

De ce nu va fi de acord Traian Băsescu cu funcționarea CDE?

În ciuda propunerilor pertinente, formulate în al 12-lea ceas de cele mai competente voci ale investitorilor străini din România, ideea funcționării CDE e practic imposibilă, atâta timp cât la cârma țării veghează ca președinte Traian Băsescu. Acesta s-a manifestat public, nu de puține ori, împotriva marilor investitori, criticând cu mesaje populiste, de joasă factură, mediul de afaceri intern. Cultura și educația precare ale actualului președinte sunt principalele tare ce afectează climatul de afaceri de la București, iar dacă nici oamenii de afaceri străini nu înțeleg asta, atunci chiar că suntem pierduți. Având la bază o formare cazonă, educat socialist în vremuri de bișniță internațională, dl. președinte nu a reușit să se despartă de vechile metehne și judecă anul 2010 în termenii lui 1980. Toate acestea nu ar însemna nimic la un om obișnuit, însă dacă se regăsesc în ranița de „mareșal" a președintelui reales atunci e grav. În final, rămâne să vedem cine-l va educa în spirit capitalist pe domnul președinte.