.

SNR se desparte în Diviziile 'Comunicații' și 'Radiodifuziune' în vederea privatizării.

Prezent la a V-a ediție a Convergent Networks, Gabriel Grecu, președintele Societății Naționale de Radiocomunicații a declarat că anul acesta SNR va investi cca. 9 milioane USD în servicii de comunicații. Din această sumă, 2 milioane USD vor avea ca destinație dezvoltarea rețelei de acces PMP (punct-multipunct), iar 7 milioane USD vor servi dezvoltării infrastructurii de telefonie, respectiv creșterii de la 7 la 41 a numărului de puncte de interconectare la centralele de tranzit din rețeaua RomTelecom. Președintele SNR a subliniat că acest program de investiții este menit, printre altele, să facă mult mai atractivă compania, în vederea privatizării. Din ultimele calcule reiese faptul că privatizarea SNR va avea loc în anul 2005. 'Până atunci, noi căutăm potențiali parteneri de talie internațională, care ar fi interesați de un joint venture cu SNR pentru operarea serviciilor de radiocomunicații și care, în momentul privatizării, ar avea drept de preempțiune', a precizat Gabriel Grecu. În opinia sa, privatizarea ar putea fi realizată pe componente, respectiv Divizia de Comunicații și cea de Broadcasting să fie preluate de companii diferite, specializate în aceste domenii.
În ultimii 2 ani, compania a investit cca. 20 de milioane USD în dezvoltarea unei rețele de comunicații și echipamente care să-i permită să ofere servicii destinate atât persoanelor fizice, cât și celor din sectorul corporatist. SNR a obținut, până în prezent, de la Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații, 500.000 de numere, nivel considerat de președintele companiei drept 'suficient pentru moment'. Strategia companiei pentru serviciile de comunicații prevede furnizarea de trafic telefonic, atât în zona prepaid, cât și în cea postpaid. Prima se va adresa cu precădere persoanelor fizice, prin segmentul de convorbiri internaționale și, ulterior, prin cel de convorbiri interurbane, în timp ce a doua categorie va urmări să atragă clienții persoane fizice, cărora le va oferi un pachet integrat de servicii de Internet și telefonie. SNR, înființată în anul 1991 prin reorganizarea și divizarea Rom Post Telecom, este principalul furnizor de servicii de radiocomunicații din România și asigură suport de transmisii pentru telefonia publică, pentru rețelele de telefonie mobilă, transmisii de date și Internet.