
La mijlocul lunii mai Flamingo International a anunțat finalizarea tranzacției prin care a devenit unic acționar al Flanco International, unul dintre cei mai importanți retaileri de produse electrice și electronice din România. Prin această achiziție a început, practic, procesul de consolidare a pieței de profil din România, în perspectiva integrării în UE, și a creșterii interesului retailerilor străini pentru piața românească. Pe 10 iulie, Flamingo a prezentat direcțiile strategice de dezvoltare pe termen mediu și lung. 'Strategia grupului se concentrează pe dezvoltarea accelerată a segmentului de retail în România prin intermediul unor concepte noi de magazine de suprafață mare. Aceste magazine s-au impus deja ca modele de succes în retailul specific din țările vest europene și au avut un start reușit și în țările central și est europene precum Cehia, Polonia, Ungaria. Considerăm că acesta este momentul oportun pentru o asemenea dezvoltare și în România' declară Dragoș Cincă, președintele grupului Flamingo.
Grupul Flamingo își propune să atingă o suprafață netă de vânzare de peste 60.000 mp în următorii 3 ani, de la cei 36.000 din prezent. Rețeaua retail se bazează în acest moment pe 3 branduri cu poziționări diferite pe piață, și anume - Flamingo (ce se va adresa IMM-urilor), Flanco (axat pe IT) și Future Shop (adresat tinerilor prin cele mai noi apariții tehnologice). Flanco și Flamingo au deschis pe 13 iulie două noi magazine la Constanța.
În imagine: D. Cincă (stânga) și Jiri Rizek, Managing Director Retail.
Al doilea magazin din seria Flanco World (1800mp), la galeriile comerciale Real din Constanța, a avut un buget de 1,5 mil. euro, pentru dezvoltarea, lansarea proiectului și stocurile de produse. Tot în 2006 vor mai fi lansate alte două magazine Flanco World, de peste 2000 mp fiecare. Flanco World urmează să se extindă într-un ritm de minimum patru magazine anual. În cadrul aceleiași galerii comerciale este prezent și cel mai mare magazin Flamingo (400mp) din afara Bucureștiului, specializat pe IT. Atât zonele funcționale ale acestui magazin cât și pregătirea angajaților reflectă această focalizare către IT și servicii, atât orientat către persoane fizice cât și companii, existând chiar un colț dedicat vânzărilor către acestea.





