
Imprimeria Nationala a demarat din luna octombrie si pana in prezent doua licitatii pentru achizitia de cipuri si policarbonat pentru producerea cardurilor nationale de sanatate, contracte in care se estimeaza ca se vor cheltui fonduri publice de peste 41 milioane euro, conform anunturilor din Sistemul electronic de achizitii publice (SEAP). Juristul Bogdan Manolea avertiza recent, ca desi sunt inca dezbateri legislative pe tema cardului national de sanatate, autoritatile au lansat o licitatie de achizitie de cipuri (contract estimat la circa 35 milioane euro), pentru care s-a depus deja si o contestatie. Contactati de HotNews.ro, oficialii Imprimeriei Nationale si ai CNAS au explicat de ce au demarat licitatiile pentru cardul national de sanatate si ce raspunsuri au dat contestatiilor aparute.
Juristul Bogdan Manolea avertizeaza ca desi cadrul legislativ privind aparitia cardului national de sanatate nu este finalizat, autoritatile au dat drumul unei licitatii de circa 35 milioane euro. Licitatia presupune achizitia a 20 milioane semiconductori de tip cip si este deja contestata
Imprimeria Nationala sustine ca a demarat deja 2 licitatii in vederea producerii cardului: una pentru folie policarbonat si alta pentru cipuri. A treia licitatie se va lansa in perioada urmatoare
Imprimeria Nationala, despre contestatia licitatiei de achizitie cipuri: Contestatia e facuta de o firma care comercializeaza cipuri. Producatorii de cipuri nu au facut nici o contestatie
Marius Stupu, consilier al presedintelui CNAS: Acuzele din contestatie sunt nefondate. Alte doua cereri de clarificari au mai fost primite joi de CNAS.
Ministerul Sanatatii a organizat in urma cu doua saptamani o dezbatere publica pe marginea unui act normativ privind cardul national de sanatate, proiect care ar urma sa devina realitate in 2011 (este vorba de proiectul de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii).
Anuntul licitatiei lansate de Imprimeria Nationala (CNIN) pentru achizitia de semiconductori de tip cip (20 milioane de bucati, conform datelor din Caietul de sarcini) s-a facut pe 3 noiembrie, valoarea estimata a contractului fiind de circa 35 milioane euro (inclusiv TVA), iar termenul limita pentru depunerea ofertelor este 14 decembrie.





