.

După doi ani de lucru pe tehnologiile 2G, 2G+ pentru ST-Ericsson, filialei comune a Grupului Ausy și Pentalog, Pentalog Technology, i-a fost conferită și personalizarea tehnologiilor 3G. Acest contract de anvergură va crea peste 55 de de locuri de muncă în faza de demarare a proiectului și se va întinde pe mai mulți ani. Astfel, mai mult de 100 de ingineri vor lucra pentru gigantul european de semiconductori. În acest an, dacă luăm în considerare și ceilalți clienți ai grupului Pentalog pe tehnologia Wireless, rezultatul este ca 150 de persoane, în mod cotidian, vor servi industria mondială wireless. Astfel, activitățile de dezvoltare embedded vor reprezenta 33% din cifra de afaceri, restul fiind orientat în mod majoritar către programarea web java, dotnet, PHP, pentru sectorul bancar, telecom, ecommerce... Activitățile de dezvoltare se vor derula în locațiile Pentalog din București și Sibiu.

Prin acest contract, grupul Pentalog (prezent în Franța, Germania, România, Israel, Republica Moldova și în Vietnam), care numără astăzi un efectiv de 470 de persoane, își va mări efectivul, depășind 500 de colaboratori între iunie și septembrie și s-ar putea apropia chiar de 600 de persoane la sfârșitul anului 2010, puțin mai mult decât fusese anticipat la începutul acestui an. Acest lucru va permite consolidarea poziției între primii 5 actori nearshore european și poziția de al treilea actor român de outsourcing și de consultanță, după IBM și HP. Nu trebuie omis faptul că salariații români, moldoveni și francezi ai Grupului Pentalog, dețin peste 55% din acțiuni.